"Iata dar cum trebuie sa va rugati: `Tatal nostrum care esti in ceruri! Sfinteasca-se Numele Tau`." (Matei 6,9)

Rugaciunea nu are, in sine, nici o putere. Limbajul elevat si cererile lungi, rostite pentru urechile celor de fata, nu sunt altceva decat cuvinte inutile, daca nu exprima nevoia sincera a inimii. Dar rugaciunea care izvoraste dintr-o inima dornica, ce exprima nevoile simple ale sufletului, ca si cand am cere o favoare unui prieten pamantesc, asteptand ca ea sa fie implinita, aceasta este rugaciunea credintei.
De doua ori le-a dat Isus instructiuni ucenicilor Sai cu privire la modul in care sa se roage. El le-a spus sa nu stea in picioare in sinagoga, unde altii ii pot vedea si auzi, ci sa gaseasca un loc tainic de comuniune cu Tatal lor din ceruri. "Sa nu va semanati cu ei (cu conducatorii religiosi); caci Tatal vostru stie de ce aveti trebuinta, mai inainte ca sa-I cereti voi. Iata dar cum trebuie sa va rugati: `Tatal nostru...`" (Matei 6,9). Scurta si expresiva, usor de inteles si atotcuprinzatoare, rugaciunea Domnului are multe sa ne invete, multe altele ramanand inca ascunse intelegerii noastre. Domnul Hristos ne-a lasat aceasta rugaciune pentru ca noi sa-i putem studia in mod personal semnificatia, fiind atenti sa nu-i pervertim simplitatea copilareasca. In rugaciunea Domnului, taria puterea si staruinta sunt unite cu smerenia si cu veneratia. Ea este o expresie a caracterului divin al Autorului ei.
Rugaciunea model a Domnului Hristos oferea un contrast evident fata de lungile si plictisitoarele rugaciuni ale celor care pretindeau ca sunt evlaviosi. Rugaciunile repetate din rutina si acelea care fac parte dintr-un ritual sau dintr-o ceremonie sunt o batjocura la adresa lui Dumnezeu. Cel care vrea sa se roage sa patrunda semnificatia rugaciunii pe care o inalta, punandu-si inima si sufletul in cererile sale.
Dumnezeu este nerabdator sa dea orice lucru bun acelora pe care ii iubeste.