"Luati seama sa nu va indepliniti neprihanirea voastra inaintea oamenilor, ca sa fiti vazuti de ei; altminteri, nu veti avea rasplata de la Tatal vostru care este in ceruri." (Matei 6,1)

Acum, Isus schimba orientarea predicii Sale – de la discutiile de pana atunci, cu privire la adevarata neprihanire, la indatoririle mai practice, de fiecare zi, ale unui cetatean al Imparatiei Sale. El pune in contrast cerintele iudaice de milostenie, rugaciune si post cu modelul acestei Imparatii.
Fariseii erau o secta mica, alcatuita, in timpul Domnului Hristos, din cel mult 6000 de adepti; cu toate acestea, ei influentau puternic religia nationala. Isus nu a dezaprobat ceea ce faceau ei, ci mai degraba motivele care ii determinau la aceasta. Unii farisei isi trambitau faptele de milostenie, astfel incat toti sa-i laude pentru viata lor fatarnica. La radacina faptelor lor de binefacere statea inaltarea eului si daca nu ar fi fost ca ceilalti sa reverse asupra lor laude si aprecieri, nu s-ar fi deranjat catusi de putin sa faca asemenea daruri. Prea multi dintre ei ravneau cu infocare dupa asemenea laude.
Sumele stabilite ca donatii din partea membriilor comunitatii aveau rolul de a asigura ajutorarea celor saraci si de a reflecta dispozitia datatorului de a darui. Pe langa aceste "taxe", comunitatea astepta si daruri "de bunavoie". Conducatorii faceau adesea apeluri, in privinta aceasta, in timpul serviciilor speciale de la sinagoga, cu ocazia intalnirilor in aer liber sau a adunarilor generale ale comunitatii.
Isus a spus multimii ca lauda omeneasca avea sa fie singura rasplata a unor astfel de fatarnici. Un asemenea donator nu era preocupat nicidecum de cel aflat in nevoie, ci doar de admiratia celor din jur. Isus a facut referire la conceptia Orientului Mijlociu ca "mana dreapta si mana stanga sunt prieteni apropiati" (o mana spala pe alta). Dar nici cei mai buni prieteni nu trebuie sa stie unul de darurile sau de faptele facute de celalalt pentru ajutorarea celor sarmani. O astfel de "camera a darurilor tainice" exista la templu, unde cel care dorea sa ofere putea sa ofere, iar cel in nevoie putea sa vina in taina si sa primeasca ajutor. Dumnezeu vede fiecare dar, insa mai important decat aceasta, este ca El cunoaste inima si motivele care se ascund in ea.