"Cand a incetat sa vorbeasca, a zis lui Simon: `Departeaz-o la adanc, si aruncati-va mrejele pentru pescuire`." (Luca 5,4)

Ucenicii il urmau pe Isus de aproape un an, dar ei inca isi practicau meseria de pescari pe Marea Galileii. Abundenta in peste a acestor ape facea ca pescuitul sa fie o meserie rentabila in vremea Domnului Hristos. Dupa o noapte de truda in care isi aruncasera mrejele la adanc din nou si din nou, insa fara nici un rezultat, ucenicii erau obositi si descurajati. Poate ca discutasera despre recenta arestare a lui Ioan Botezatorul. Daca asa se intamplase cu lucrarea lui Ioan, speranta pentru invatatorul lor era foarte mica, deoarece toti conducatorii iudei se unisera impotriva Lui.
Cercetari recente au aratat ca pestele din Marea Galileii se ascunde noaptea sub tarmul abrupt din partea estica sau in adancuri, acolo unde ies din pamant izvoarele minerale. Cand se apropie dimineata, pestele se muta in locuri mai putin adanci, aproape de gura de varsare a Iordanului, unde curentul trimite in lac suficienta hrana, sau undeva in vecinatatea Capernaumului si a Celor Sapte Izvoare. Cum in ceasurile zilei pestele se aduna aproape de tarm, pescarii considera ca ar fi inutil sa foloseasca mrejele de adanc dupa ivirea zorilor. Dar Isus le-a spus: "Departeaz-o la adanc si aruncati-va mrejele pentru pescuire". "Iubirea pentru Domnul lor i-a facut pe ucenici sa asculte".
Petru, maestrul pescar, stia ca a arunca mrejele la adanc la lumina zilei era pierdere de vreme. Descurajat de intemnitarea lui Ioan, de lipsa succesului in Iudeea, de ura preotilor si a conducatorilor si de propriul esec in pescuirea din timpul noptii, el I-a spus lui Isus: "Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar la cuvantul Tau, voi arunca mrejele!" (Luca 5,5). Corabia a facut un arc de cerc si s-a intors in larg. Apoi au strans latul mrejelor si au tras, pentru a le scoate din apa, dar atat de mare era prada, incat mrejele pareau gata sa se rupa. Iacov si Ioan, in corabia aflata in apropiere, au venit sa-i ajute pe Petru si pe Andrei. Ambele corabii erau atat de pline, incat erau in pericol de a se scufunda. Minunea aceasta care le intrecea pe toate cele la care fusese martor pana atunci, era pentru ei manifestarea puterii dumnezeiesti. In Isus, a vazut pe Acela care tinea sub stapanirea Sa toata natura. Rusinat de necredinta sa, Petru a cazut la picioarele lui Isus, spunand: "Doamne, pleaca de la mine, caci sunt un om pacatos!" (vers. 8).