"`Du-te`, i-a zis Isus, `fiul tau traieste`. Si omul acela a crezut cuvintele, pe care i le spusese Isus, si a pornit la drum". (Ioan 4,50).

Isus i-a spus nobilului sa se intoarca acasa, pentru ca fiul lui fusese vindecat. Acum, "el trebuia sa actioneze prin credinta, avand in vedere ca primise ceea ce venise sa ceara". Isus raspunde intotdeauna credintei neconditionate si nesovaielnice inainte ca puterea divina sa poata fi manifestata. Nobilul se hotarase sa creada doar dupa ce va vedea; Isus i-a cerut sa creada inainte de a vedea. Credinta care este conditionata de implinirea unei anumite cereri este asezata pe o temelie slaba si se va prabusi in fata imprejurarilor, atunci cand Dumnezeu considera ca cel mai bine este ca El sa nu ne dea ceea ce dorim.
Acasa, in Capernaum, familia l-a vazut pe copil revenindu-si. Febra l-a lasat chiar in miezul zilei si el a dormit linistit. "Cana nu era asa de departe de Capernaum, iar ofiterul putea sa ajunga acasa chiar in seara aceleiasi zile in care se intalnise cu Isus; dar el nu s-a grabit pe drumul spre casa. Abia a doua zi a ajuns la Capernaum.
Cand s-a apropiat de casa, slujitorii s-au grabit sa-l intampine cu vestea: "Fiul tau traieste!" (Ioan 4,51). Interesant, acesti robi se faceau ecoul cuvintelor pe care le folosise Isus in ziua precedenta. Ei au fost nedumeriti cand stapanaul lor nu s-a aratat deloc surprins de vestea pe care i-o dadusera. In loc de aceasta el i-a intrebat cam pe la ce ora a inceput sa-i fie mai bine copilului. "Si ei i-au zis: "Ieri, pe la ceasul al saptelea, l-au lasat frigurile" (vers. 52). Era chiar momentul cand credinta lui se agatase de fagaduinta Marelui Medic! In cazul in care vindecarea s-ar fi produs mai inainte sau mai tarziu de ceasul acela, ar fi putu exista indoiala ca ea a fost determinata de o alta cauza decat de cuvintele lui Isus. Vindecarea fiului slujbasului imparatesc a avut ca rezultat convertirea intregii lui case, pregatind astfel calea pentru lucrarea viitoare a lui Hristos in Capernaum si pentru slujirea Lui in Galilea.
Acela care l-a binecuvantat pe nobilul din Capernaum, doreste tot atat de mult sa ne binecuvanteze si pe noi. Noi trebuie sa credem nu pentru ca vedem sau simtim ca Dumnezeu ne asculta. Trebuie sa ne incredem in fagaduintele Lui. Cand venim la El in credinta, fiecare cerere patrunde in inima lui Dumnezeu. Cand am cerut binecuvantarile Lui, trebuie sa credem in acelasi timp ca le primim si sa-I multumim ca le-am primit.

Cand am invatat sa facem lucrul acesta, vom sti ca rugaciunile noastre au fost ascultate.