"Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica." (Ioan 3,16)

Principiul fundamental al guvernarii lui Dumnezeu este dragostea. In scrierile sale, Ioan a repetat adesea dovada iubirii divine. In 1 Ioan 3,1, el a scris: "Vedeti ce dragoste ne-a arata Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu!" Dragostea lui Dumnezeu pentru noi L-a determinat sa-Si sacrifice propriul Fiu pentru mantuirea noastra. Singurul lucru care ni se cere este sa credem in Hristos si sa ne supunem vointei Sale. Credinta se naste in oameni in diferite etape ale experientei lor. Doar Nicodim a primit, ca o licarire, descoperirea crucificarii care avea sa urmeze. Hristos i-a crutat chiar si pe ucenicii Sai de aceasta veste care, mai tarziu, avea sa le spulbere sperantele si visele. In timp ce soldatii romani coborau trupul lui Hristos de pe cruce, Nicodim si-a adus aminte de lectia pe care i-o daduse Invatatorul sub stralucirea stelelor, in umbra Muntelui Maslinilor. Si-a amintit de exemplul sarpelui inaltat de Moise in pustie si de cuvintele lui Isus: "Si dupa ce voi fi inaltat de pe pamant, voi atrage la Mine pe toti oamenii" (Ioan 12,32). Crucificarea, mai mult decat orice alt eveniment, l-a convins pe Nicodim de divinitatea lui Isus si a crezut.
"In convorbirea cu Nicodim, Isus a descris Planul de Mantuire si misiunea Lui in lune. In nici o alta cuvantare nu a descris El mai complet, pas cu pas, lucrarea ce trebuie sa se faca in inima oamenilor care vor sa mosteneasca Imparatia cerurilor... Nicodim a ascuns adevarul in inima lui si, timp de trei ani, roadele au fost, in aparenta, foarte putine." Pe parcursul anilor care aveau sa vina, liderul Sinedriului avea sa cugete la invataturile lui Isus. In repetate randuri, in adunarea iudaica, el avea sa se impotriveasca planurilor preotilor de a-L distruge.
Dupa inaltarea Domnului, in timp ce ucenicii erau imprastiati din cauza persecutiilor, Nicodim a iesit plin de curaj in fata. El si-a folosit averea pentru sustinerea bisericii care tocmai se nascuse, atunci cand iudeii se asteptau ca la moartea lui Isus, ea sa fie desfiintata. In timp de primejdie, omul acesta, pe vremuri atat de indoielnic, a fost tare ca stanca, inviorand credinta ucenicilor si ajutandu-i cu mijloace pentru a duce Evanghelia mai departe.