"Vantul sufla incotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici incotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul." (Ioan 3,8)

Deoarece Nicodim era inca nelamurit, Isus a folosit o parabola pentru a-i ilustra impactul Duhului Sfant. Vantul misca ramurile copacilor si unduieste iarba si cu toate acestea, este invizibil. Nici o fiinta omeneasca nu ar putea trasa drumul, chiar si al unui singur vant, pe fata pamantului. In acelasi fel, nimeni nu poate spune momentul exact cand se petrece schimbarea inimii, si in cele din urma Il accepta pe Hristos ca Mantuitor personal. Dar schimbarea este la fel de vizibila in viata celui convertit ca si efectul vantului asupra firelor de iarba care freamata mladios.
Printr-un mijloc tot atat de nevazut ca si vantul, Hristos lucreaza continuu asupra inimii. Impresiile vin prin meditatie aspura vietii lui Hristos, prin citirea Scripturilor sau prin auzirea Cuvantului de la un predicator.
Nicodim a inceput sa mai cedeze in fata cerintei de a se "naste din nou". Cum se poate face asa ceva? s-a mirat el. Isus i-a explicat, cu rabdare, ca misiunea Sa pe pamant nu era aceea de a instaura o imparatie materiala ci una spirituala. Aceia care urmau in mod strict cerintele legii erau lipsiti de sfintenia inimii. Ei aveau nevoie de aceea schimbare a inimii pe care nu o putea oferi decat Hristos. Incetul cu incetul, lumina incepea sa coboare asupra lui Nicodim si el tanjea acum dupa experienta nasterii din nou.
Tot ceea ce mai ramanea era ca Isus sa explice cum putea conducatorul religioas sa obtina acesta schimbare. Atunci, Isus a facut referire la sarpele pe care il inaltase Moise in pustie (Numeri 21,6-9). Pe cand copiii lui Israel erau gata sa moara din cauza muscaturilor de sarpe, ei priveau la simbolul lui Hristos si erau salvati. Nu sarpele de arama era acela care-i vindeca, ci credinta lor in puterea lui Dumnezeu de a-i izbavi. Ei priveau si traiau.