"Si au inceput sa faca semne tatalui sau, ca sa stie cum ar vrea sa-i puna numele. Zaharia a cerut o tablita de scris, si a scris, zicand: `Numele lui este Ioan`. Si toti s-au minunat." (Luca 1,62.63)

Ingerul Gabriel a venit la Maria, cu vestea nasterii lui Isus, atunci cand Elisabeta era in luna a sasea de sarcina. Maria a parasit imediat Nazaretul si a plecat sa-si viziteze ruda. Zaharia si Elisabeta locuiau probabil, in cetatea Hebron. Fata a ramas cu Elisabeta timp de trei luni (Luca 1,56), destul de probabil pana cand matusa ei a dat nastere lui Ioan. Dar Maria nu a vizitat-o pe Elisabeta pentru a verifica ceea ce-i spusese ingerul cu privire la nasterea lui Isus sau pentru a confirma declaratia acestuia ca Elisabeta era insarcinata. Ea s-a dus acolo tocmai pentru ca a crezut in totul cuvintele ingerului. Imediat ce a ajuns, Maria a fost intarita in credinta ei, pentru ca a aflat ca Elisabeta era intr-adevar insarcinata. Ce povestiri minunate si ce sperante trebuie sa-si fi impartasit cele doua femei credincioase, in timp ce se pregateau pentru nasterea fiilor lor. Partasia crestina reprezinta unul din cele mai mari daruri de care putem avea parte in viata. "Nici un crestin nu ar trebui sa fie vreodata prea ocupat pentru partasia cu aceia care au nevoie de un ajutor pe care el il poate oferi."
Atunci cand Elisabeta a nascut, vecinii si rudele ei s-au bucurat impreuna cu ea. Cultura Orientului Mijlociu considera lipsa copiilor intr-o familie ca fiind un blestem, si acum, prin acest fiu, "blestemul" Elisabetei fusese indepartat. Zaharia inca nu putea sa vorbeasca. In cea de-a opta zi, parintii L-au dus pe prunc pentru a fi taiat imprejur. Ceremonia era importanta, pentru ca ea simboliza intrarea intr-o relatie de legamant cu Dumnezeu. In timpul ritualului, copilul urma sa primeasca un nume. De obicei, acest nume perpetua numele familiei si era important in mod special pentru intaiul nascut, pentru ca arata continuitatea si respectul fata de generatiile precedente.
Multi dintre cei prezenti la ceremonie erau, fara indoiala, preoti, ca si Zaharia, impreuna cu familiile lor. Poate ca un prieten apropiat oficia slujba preoteasca in ziua aceea. Prietenul acesta a cautat sa-l onoreze pe Zaharia, dand pruncului numele lui, dar Elisabeta a spus: "Nu. Ci are sa se cheme Ioan". Declaratia ei i-a uimit, pentru ca nu acesta era obiceiul. Ei l-au intrebat pe Zaharia, ca sa afle ce nume dorea el sa puna copilului. Zaharia a cerut o tablita de scris si a scris: "Numele lui este Ioan". Atunci, dupa noua luni de tacere contemplativa, dintr-o data, Zaharia a putut sa vorbeasca. Primele lui cuvinte au fost de lauda la adresa lui Dumnezeu.

In felul acesta, cuvintele sale de indoiala, de mai inainte, au fost transformate in lauda! "Cu orice alta voce adusa la tacere, asteptand in liniste si umilinta inaintea lui Dumnezeu, Zaharia a descoperit ca `tacerea sufletului` facuse ca `vocea lui Dumnezeu sa se auda mai clar`."