Prilejuri de poticnire
Autor: www.realsos.ro  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 26/01/2006
    12345678910 0/10 X
Textul - 2 Corinteni 6:1-10;
Versetul de memorat - 2 Corinteni 6:3

"Noi nu dam nimanui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastra sa nu fie defaimata".


Nu stiu cati dintre noi, azi, ar avea curajul sa faca o astfel de afirmatie; mai ales ca Pavel, in textul citat mentioneaza si apoi enumera "toate privintele" in care el s-a silit sa fie un exemplu. Prin aceasta el nu vrea sa arate cat de bun slujitor este, ci in ce fel de circumstante a slujit si a supravietuit, iar scopul si motivatia au fost ca slujba de slujitor al lui Dumnezeu sa "nu fie defaimata". In acest pasaj nu ne vorbeste de pe pozitia de ambasador, ci de servitor, de rob al lui Hristos.

"Nici un prilej de poticnire"! Oh??!! "Frate Pavel, care este secretul ramanerii in picioare, cand atatea lucruri parca s-au vorbit sa te tranteasca in asa fel ca sa nu te mai ridici niciodata? Din ceea ce spui, ne da impresia ca totdeauna ai avut de mers numai impotriva vantului"! Raspunsul il gasim in vv.6-7: "...prin curatie, prin intelepciune, prin indelunga rabdare, prin bunatate, prin Duhul Sfant, printr-o dragoste de frati neprefacuta, prin cuvantul adevarului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire si de aparare, pe care le da neprihanirea". Sunt 9 secrete pe care Pavel le-a aplicat ca o lege constanta a vietii si nu putem spune ca unul este mai important decat altul. Toate trebuiesc combinate si folosite in acelas timp. Necazurile intampinate de Pavel, nu i-au distrus viata si nici slujirea Lui, ci mai degraba l-au calificat ca sa fie si mai vrednic de slujire. Daca nu am sti cui i-a slujit Pavel, l-am putea numi un om foarte incapatanat. Dar nu! El era gelos pentru slava lui Dumnezeu.

Pavel nu a avut numai probleme din afara, ci si dinlauntru. Intr-o imprejurare a spus: "dinlauntru temeri, dinafara lupte; ...ma lupt ca sa-mi tin in stapanire trupul"; altadata a spus; "cine pacatuieste si eu sa nu ard? Mai presus de toate ma apasa grija pentru toate Bisericile." Dumnezeu are nevoie de astfel de oameni, asa de hotarati pentru El incat nici un pret sa nu fie prea mare pentru a face inima lui Dumnezeu sa tresalte de bucurie. El a realizat intr-o viata cat altii in sapte vieti. Satisfactia lui Pavel a fost ca sa fie un slujitor de care sa nu-i fie rusine lui Dumnezeu.

Meditatia zilei: Este tinta mea ca sa fac tot ce imi sta in putinta ca Numele Lui sa nu fie defaimat, oricare ar fi pretul de platit?
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1265
  • Export PDF: 4
Opțiuni