Trebuie ca El sa creasca
"Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez" (Ioan 3:30).
Aceste cuvinte au fost spuse de Ioan Botezatorul cand ucenicii lui au venit la el si s-au plans ca oamenii merg dupa Isus. Disputa era intre ucenicii lui Ioan si evreii care nu se supusesera botezului lui spre pocainta. Lumea se imparte si acum intre oameni pocaiti si nepocaiti. Ucenicii lui Ioan erau agresivi si au facut o provocare celorlalti care nu erau ca ei. Acesta este un semn ca ei erau novicei, care aveau mai mult zel decat discretie. Adevarul lui Dumnezeu a suferit adesea datorita pripelii acelora care s-au angajat sa-l apere, mai devreme decat au fost in stare sa o faca.
Dar daca ne uitam la Ioan, putem vedea ca "prietenul mirelui" trebuie sa primeasca instructiuni de la mire si este gata sa execute poruncile Lui. Trebuie sa doreasca sa aiba dovada ca Hristos vorbeste prin el si ca este cu el. Ioan gaseste ca este potrivit, in calitate de prieten al mirelui, ca interesul si reputatia lui Hristos sa fie promovate si el sa se micsoreze. "El trebuie sa creasca". Ioan vorbeste de cresterea lui Hristos si micsorarea lui, nu numai ca fiind necesara si care nu se poate evita, cat si de faptul ca asa este drept si placut si asta ii dadea lui Ioan o mare satisfactie.
El era multumit sa vada ca Imparatia lui Dumnezeu incepe sa fie cunoscuta si luata cu asalt. Imparatia lui Dumnezeu este si va fi o imparatie care creste ca si lumina diminetii, ca si grauntele de mustar. El nu a aratat sa fie nemultumit ca efectul acesteia era descresterea intereselor lui. "Eu trebuie sa ma micsorez". Tot ce este excelent se creaza sub aceasta lege "eu trebuie sa ma micsorez". Stralucirea slavei lui Dumnezeu eclipseaza luciul oricarei alte straluciri. Orice slava care este in competitie, aceea a lumii si aceea a firii, descreste si pierde teren in sufletul in care cunostinta si dragostea de Hristos creste si capata teren. In timp ce lumina diminetii creste, cea a stelelor se micsoreaza. Daca diminuarea si smerenia noastra poate cel putin sa contribuie la avansarea numelui lui Hristos, atunci, noi cu bucurie
trebuie sa ne supunem si sa fim multumiti sa fim "nimic", pentru ca "Hristos sa fie totul".
Am inceput eu sa ma micsorez, ori inca imi mai dau aere ca sunt cineva? Ce am si nu am primit de la Dumnezeu? Este bucuria lui Ioan si bucuria mea?
Aceste cuvinte au fost spuse de Ioan Botezatorul cand ucenicii lui au venit la el si s-au plans ca oamenii merg dupa Isus. Disputa era intre ucenicii lui Ioan si evreii care nu se supusesera botezului lui spre pocainta. Lumea se imparte si acum intre oameni pocaiti si nepocaiti. Ucenicii lui Ioan erau agresivi si au facut o provocare celorlalti care nu erau ca ei. Acesta este un semn ca ei erau novicei, care aveau mai mult zel decat discretie. Adevarul lui Dumnezeu a suferit adesea datorita pripelii acelora care s-au angajat sa-l apere, mai devreme decat au fost in stare sa o faca.
Dar daca ne uitam la Ioan, putem vedea ca "prietenul mirelui" trebuie sa primeasca instructiuni de la mire si este gata sa execute poruncile Lui. Trebuie sa doreasca sa aiba dovada ca Hristos vorbeste prin el si ca este cu el. Ioan gaseste ca este potrivit, in calitate de prieten al mirelui, ca interesul si reputatia lui Hristos sa fie promovate si el sa se micsoreze. "El trebuie sa creasca". Ioan vorbeste de cresterea lui Hristos si micsorarea lui, nu numai ca fiind necesara si care nu se poate evita, cat si de faptul ca asa este drept si placut si asta ii dadea lui Ioan o mare satisfactie.
El era multumit sa vada ca Imparatia lui Dumnezeu incepe sa fie cunoscuta si luata cu asalt. Imparatia lui Dumnezeu este si va fi o imparatie care creste ca si lumina diminetii, ca si grauntele de mustar. El nu a aratat sa fie nemultumit ca efectul acesteia era descresterea intereselor lui. "Eu trebuie sa ma micsorez". Tot ce este excelent se creaza sub aceasta lege "eu trebuie sa ma micsorez". Stralucirea slavei lui Dumnezeu eclipseaza luciul oricarei alte straluciri. Orice slava care este in competitie, aceea a lumii si aceea a firii, descreste si pierde teren in sufletul in care cunostinta si dragostea de Hristos creste si capata teren. In timp ce lumina diminetii creste, cea a stelelor se micsoreaza. Daca diminuarea si smerenia noastra poate cel putin sa contribuie la avansarea numelui lui Hristos, atunci, noi cu bucurie
trebuie sa ne supunem si sa fim multumiti sa fim "nimic", pentru ca "Hristos sa fie totul".
Am inceput eu sa ma micsorez, ori inca imi mai dau aere ca sunt cineva? Ce am si nu am primit de la Dumnezeu? Este bucuria lui Ioan si bucuria mea?
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
- Vizualizări: 3403
- Export PDF: 4
Opțiuni
Psalmii 4:8 Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.