"Caci Eu n-am vorbit de la Mine Insumi, ci Tatal care m-a trimis, El Insusi Mi-a poruncit ce trebuie sa spun si cum trebuie sa vorbesc". (should)


Insarcinarea pe care Domnul Isus a primit-o de la Tatal a fost ca sa invete pe oameni invatatura Tatalui. "Eu n-am vorbit de la Mine Insumi" ca si un om simplu ori ca un om obisnuit, "Tatal mi-a dat porunca ce trebuie sa spun". Acest lucru este similar cu ceea ce a spus in cap 7:16. "Invatatura Mea nu este a Mea, pentru ca n-am vorbit de la Mine Insumi". Hristos, ca si Fiu al omului, n-a vorbit ca si cand cuvintele Lui ar fi fost o inventie umana. Ca si Fiu al lui Dumnezeu, El nu actionat separat, ori prin Sine "singur"; ci ceea ce El a zis era rezultatul sfatuirii cu Tatal; ca si Mijlocitor, venirea Lui in lume a fost voluntara si cu deplinul lui consimtamant si nu din contra, de capul Lui. Tatal l-a trimis pentru ca El a acceptat sa vina de buna voie cu o insarcinare. Dumnezeu l-a trimis ca si un ministru plenipotentiar, sa rezolve problema care s-a ivit intre El si om; sa puna pe picioare un tratat de pace ca sa se rezolve problemele existente.

Instructiunile Tatalui, numite aici porunci, erau ca si cele date unui ambasador, indicandu-i nu numai ce ar putea spune, ci si ce trebuie spus. Mesagerului legamantului celui nou i-a fost incredintata o porunca pe care a trebuit s-o indeplineasca. Domnul Isus a invatat El Insusi ascultarea, inainte ca El sa ne invete pe noi sa ascultam, cu toate ca a fost Fiu. Domnul Dumnezeu a poruncit si primului Adam, dar prin neascultarea lui ne-a ruinat si pe noi. El a poruncit celui de al doilea Adam si prin ascultarea Lui ne-a mantuit. Dumnezeu i-a poruncit ce sa spuna si cum sa spuna ambele cuvinte semnificand acelas lucru, ceea ce denota ca "fiecare" cuvant era divin. Profetii Vechiului Testament adesea vorbeau de la ei insisi, dar Hristos a vorbit prin Duhul totdeauna. De ce a fost asa de important ce Domnul Isus avea sa spuna? Insarcinarea data lui Isus se referea la starea vesnica a fiilor oamenilor si era pentru viata si fericirea lor vesnica.

Acei care nu-L asculta pe Hristos dispretuiesc viata vesnica si renunta la ea, asa ca nu numai cuvintele Lui ii vor judeca, dar si atitudinea lor; ei si-au decis singuri soarta. Versetul acesta ni-L scoate in evidenta pe Isus ca exemplu desavarsit de ascultare. Daca El a spus numai ce i s-a poruncit, cu atat mai mult noi ar trebui sa nu vorbim despre ceea ce nu stim (Fapte 4:20).

Cate cuvinte spunem noi la porunca Tatalui si cate le spunem de la noi insine? Cuvintele noastre vor fi acuzatorii sau aparatorii nostri.