"Trebuie sa multumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi fratilor, cum se si cuvine, pentru ca credinta voastra merge mereu crescand, si dragostea fiecaruia din voi toti fata de ceilalti se mareste tot mai mult" (2Tes.1:3).



Dupa introducerea scrisorii, Pavel incepe epistola cu o dare de seama a stimei inalte pe care o avea pentru ei, fratii din Tesalonic. El nu numai ca avea o mare dragoste pentru ei, cum am vazut-o exprimata in prima epistola, dar si o stima deosebita expimata, dupa cum vedem:

1. prin a multumi lui Dumnezeu pentru ei. El l-a slavit pe Dumnezeu in locul si din partea lor. "Trebuie sa multumim lui Dumnezeu pentru voi, cum se cuvine, fratilor". Pavel a ales mai degraba sa vorbeasca de ceea ce el mentionase ca este un motiv de bucurie si se cuvine sa fie asa. Pentru ca trebuie si este de datoria noastra sa fim multumitori lui Dumnezeu pentru tot ce este bun in altii ori in noi. Acesta nu este numai un gest de amabilitate fata de semenii nostri crestini dar si de datoria noastra sa multumim lui Dumnezeu din partea lor.

2. El, de asemenea, se lauda cu ei inaintea bisericilor lui Dumnezeu. Apostolul Pavel nu a flatat niciodata pe prietenii lui, dar i-a facut placere sa-i aprecieze si sa vorbeasca de bine despre ei, spre slava lui Dumnezeu si pentru incurajarea altora. Pavel nu s-a laudat cu darurile lui, nici cu lucrul lui printre ei, dar in schimb s-a laudat cu harul lui Dumnezeu care le-a fost dat. De aceea lauda lui a fost buna, pentru ca toata aprecierea pe care le-a facut-o si placerea pe care el a simtit-o facand aceasta, a avut in centru lauda si slava lui Dumnezeu.

Pentru ce a multumit si a laudat Pavel pe fratii din Tesalonic? Sunt trei lucruri mentionate: credinta lor care mergea mereu crescand, dragostea lor fata de ceilalti se marea tot mai mult si pentru statornicia in credinta in toate necazurile si prigonirile. In prima epistola, (v. 1:3) el multumeste pentru aceleasi lucruri. Acum el multumeste lui Dumnezeu pentru ca ei au crescut in toate aceste virtuti crestine, ca ei erau nu numai crestini, dar erau crestini care cresc.

Sa observam ca acolo unde este adevarul harului acolo este si crestere. "Calea celui neprihanit este ca lumina stralucitoare, care merge crescand pana la miezul zilei". Si acolo unde este o sporire a harului lui Dumnezeu, El trebuie sa aiba si toata slava. Noi ii suntem mult indatorati lui Pavel pentru descoperirile harului pe care el le-a primit si pe care ni le-a facut si noua de cunoscut cat si pentru progresul harului in biserica lui Dumnezeu.

3. "Credinta lor mergea crescand", pentru ca acum ei erau mai intariti in adevarul revelatiilor Evangheliei, mai increzatori in promisiunile Evangheliei si aveau nadejdea vie in lumea viitoare. Cresterea credintei lor se manifesta prin lucrarea credintei si unde credinta creste si celelalte haruri si virtuti cresc in aceeas proportie.

4. "Dragostea lor de frati" era din abundenta, ca si dragostea de Dumnezeu si fata de oameni. Cand credinta creste, dragostea va fi din abundenta, pentru ca, credinta lucreaza prin dragoste. Pavel nu vorbeste numai de dragostea lor fata de cativa, ci fata de toti. Intre ei nu erau diviziuni ca in alte biserici.

5. "Rabdarea lor", ca si credinta a crescut in toate persecutiile si necazurile lor. Rabdarea si-a facut desavarsit lucrarea in ei cand ea se extinde chiar si in necazuri. Cei din Tesalonic avusesera parte de multe persecutii din pricina neprihanirii ca si alte necazuri cu care ei s-au intalnit in viata, totusi ei au indurat toate acestea, prin credinta, ca si "cand ar fi vazut pe Cel ce este nevazut (Evrei 11:27), privind inainte la ziua rasplatirii. Ei au indurat cu rabdare, acea rabdare care se naste din principiile crestine si care i-a tinut in supunere de Domnul si le-a dat suport si tarie launtrica.Poate cineva depune aceeas marturie despre credinta, dragostea si rabdarea bisericii din care facem parte? Vorbesc eu de bine pe frati?