O fetiţă care frecventa şcoala duminicală, la întoarcere povestea bunicii despre cele auzite acolo.

- Dumnezeul creştinilor, spunea fetiţa japoneză, este cu totul altfel decât al nostru. Nu trebuie să mergi la templu pentru a vorbi cu el deoarece este prezent peste tot şi ne aude în orice clipă. Acasă, la şcoală, pe drum, El ne ascultă.

Bunica, impresionată, o întrebă dacă vorbeşte şi ea cu acest Dumnezeu.

- O, da, - răspunde micuţa - Dumneata, bunico, ştii ce slabă eram la matematică dar acum, L-am rugat să mă ajute şi într-adevăr mă descurc mult mai bine!

Dar un singur lucru nu îmi place la Dumnezeul creştinilor pentru că El vede tot ceea ce fac. Când veneam de la şcoală, mă opream zilnic să fur câteva fructe din grădinile vecinilor şi eram fericită că niciodată nu mă prindea nimeni.

Dar acum, nu mai îndrăznesc să fur ştiind că sunt văzută de Dumnezeu.

Bunica, cugetă asupra acestui lucru, apoi zise:

- Acum ştiu de ce mulţi oameni au nevoie de doi stăpâni! de unul au nevoie să-i ajute când se află în necazuri iar de celălalt să-i ajute să facă rău.

Şi la noi sunt mulţi oameni ce doresc ambii stăpâni.

Dacă le merge bine, se gândesc numai la ei dar când vine ceasul suferinţei, îşi amintesc de Dumnezeul Bibliei...

Iubite cititor, câţi stăpâni ai tu?

"Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni"  Matei 6.24