"Oamenilor, trebuia sa ma ascultati, si sa nu fi pornit cu corabia din Creta, ca sa fi scapat de aceasta primejdie si de aceasta paguba" (Fapte 27:21).

Intregul capitol se ocupa de voiajul lui Pavel si a celor imbarcati impreuna cu el spre Roma, pe mare. El era trimis de Festus ca si prizonier, la cererea lui Pavel, ca sa fie judecat de Cezar.

Inceputul calatoriei a fost destul de bun, dar un vant furtunos, Eurachilion, s-a dezlantuit pe mare si vasul, pe care erau, a naufragiat. Aici este momentul cand Pavel i-a asigurat, in urma unei vedenii dumnezeesti, ca prin Providenta lui Dumnezeu, ei vor ajunge cu totii pe uscat si ca niciunul din ei nu va pieri. Dupa mai multe saptamani, loviti de furtuna, aproape fara nici o speranta de scapare, au fost aruncati pe o insula numita Malta. Ei au fost intr-un pericol foarte mare, dar au fost ajutati si incurajati de sfatul lui Pavel ca sa tina pe corabieri pe vas si sa nu se teama. Si asa au ajuns toti teferi pe uscat.

Incepand cu v.21, avem iesirea din aceasta calimitate care a venit peste Pavel si tovarasii lui de calatorie, si aceasta datorita lui Pavel. Ni se spune in v.37 ca numarul celor de pe bord, marinari, comercianti, soldati si prizonieri, ca si alti pasageri, erau 276 de suflete in total. Aceasta este mentionat, ca sa ne spuna ca era un numar considerabil al acelora, a caror viata era in pericol si ca intre ei Pavel era cel mai valoros decat toti ceilalti la un loc. Ei au fost disperati timp de doua saptamani, nu au mancat nimic si au inceput sa lepede uneltele si incarcatura din corabie. Ca ei ar fi chemat numele dumnezeilor lor, asa cum facusera corabierii de pe vasul in care era Iona, nu ni se spune. Oricum, Pavel, printre marinari nu a fost ca si Iona, cauza furtunii, ci cel care i-a mangaiat in furtuna. Aceasta a dat credit slujbei lui de apostol, asa cum Iona a fost o pata rusinoasa pe caracterul unui profet. In v.21 Pavel ii incurajeaza si ii asigura in Numele Dumnezeului adevarat, chiar cand in aparenta umana toata nadejdea de scapare s-a dus. Pavel i-a scapat si de la moartea fizica dar si de la o moarte spirituala vesnica. "Nu te teme, Pavele; tu trebuie sa stai inaintea Cezarului; si iata ca Dumnezeu ti-a daruit pe toti cei ce merg cu corabia impreuna cu tine" (Fapte 27:24). Pavel s-a ridicat in mijlocul lor cand a avut incredintarea data de Dumnezeu printr-un inger. Pana acum, el s-a ascuns printre ei ca si unul din multime si poate ca i-a ajutat sa arunce uneltele in apa, dar acum, desi prizonier, s-a dovedit a fi sfatuitorul si mangaietorul lor. El ii mustra pentru ca nu au ascultat de sfatul lui, ca sa nu fi plecat din Creta, unde ar fi putut ierna si astfel nu ar fi fost nici pierderea avuta si nici nu ar fi fost in pericol. "Pericolul si pierderea, daca sunt sfintite pentru noi, se poate spune, cu adevarat, ca sunt un castig. Daca ele ne intearca de lucrurile prezente si ne trezesc ca sa ne gandim la cele viitoare sunt cu adevarat un castig".

Vedem ca Pavel le-a vorbit si mai inainte si le-a oferit sfatul lui, dar cei care raspundeau de toti cei imbarcati pe vas, nu au ascultat de un simplu prizonier, "desi trebuia". Totusi, daca ei ar fi admis prostia lor si s-ar fi pocait de ea, Pavel ar fi putut sa le vorbeasca de mangaiere. N-ar fi trebuit sa arunce uneltele si incarcatura din corabie. N-ar fi trebuit sa se ingrijoreze pentru viata lor. Dumnezeu este plin de mila chiar fata de aceia care sunt intr-o stare mizerabila, cu toate ca isi cauzeaza singuri necazuri, prin propria lor nechibzuinta si incapatanare. Dumnezeu l-a avut in vedere pe Pavel care trebuia sa ajunga in siguranta la Roma. Dumnezeu avea in vedere si sufletele celor de pe vapor. La inceput ei nu ar fi fost dispusi sa asculte marturia lui Pavel, dar dupa cele ce li s-a intamplat au fost pregatiti sa asculte de oricine numai sa scape cu viata.

Inainte de a le da mangaiere, Pavel ii face constienti de pacatul lor. Ei nu au ascultat pentru ca s-au grabit, si dorind, ca sa castige din timp si sa ajunga la destinatie cat mai repede, au riscat asa de mult. Iacov ne sfatuieste sa "fim grabnici la ascultare" (1:19).

Multi oameni se baga singuri in incurcatura din cauza ca ei nu stiu cum este mai bine, si se pagubesc si-si fac rau prin a nu tine seama de sfatul care li se da. "Asta vi se intampla ca nu ati ascultat, le spune Pavel, dar desi cazul vostru este trist, nu disperati".

Cand cineva care nu este de aceeas meserie cu noi se amesteca in treburile noastre si ne da un sfat, tinem cont de el? Suntem din aceia pe care ii intereseaza numai afacerile lor sau avem in vedere si pe cei din jurul nostru?