"Domnul te va pazi de orice rau, iti va pazi sufletul. Domnul te va pazi la plecare si la venire, de acum si pana in veac" (Psalmul 121:7-8).

E bine cateodata sa calatoresti cu avionul sau cu autobuzul. Dar mai ales in ultima vreme, vestile de accidente si prabusiri de avioane sunt parte din stirile frecvente ale zilei. Trebuie sa marturisesc ca in ultimii ani, aceste vesti, ma fac sa intru in panica, mai ales cand trebuie sa zbor. M-am intrebat, de ce oare ma tem? Am siguranta mantuirii si ori de cate ori zbor, trebuie si incerc sa ma pun in randuiala cu Dumnezeu, ca daca cumva ceva se intampla, sa fiu sigura ca am acces in prezenta Lui. Cu toate acestea nu pot sa-mi dau un raspuns de ce ma tem. Altadata am calatorit cu autocarul de la Perth la Melbourne, si cateva sute de km m-am luptat cu o frca nemaipomenita ce a pus stapanire pe mine, mai ales ca stateam in fata si vedeam toate depasirile in care soferul se angaja.

Dar am observat ca am mult mai multa confidenta cand eu am mainile pe volan. Mi-a luat un timp sa realizez ca de fapt eu nu ma incredeam in abilitatea soferului de a conduce, cu toate ca sunt convinsa ca avea mai multa experienta chiar si decat mine. Dumnezeu mi-a adus aminte de acest verset din Proverbe 3:5 de mai multe ori. Este usor sa afirmam ca ne incredem in Domnul cand suntem in pat sau in casa, cand suntem sanatsi si avem camara plina. Dar ce se intampla atunci cand suntem in situatii pe care nu le putem controla, in aer, sau pe mare, in furtuna, sau cand apele cresc?

De ce ne chinuie teama de necunoscut? De ce ne temem sa facem anumite schimbari in viata? Pentru ca ne bizuim pe intelepciunea noastra, pe ceea ce vedem si pe ceea ce putea controla. Dumnezeu vrea ca sa-i dam Lui controlul peste vietile noastre si El cu siguranta ne va duce la limanuri bune. Sora Gina mi-a povestit cum in timpul unui zbor i s-a facut rau si a fost dusa de stuardeza in cabina pilotului. Pilotul era culcat intr-un pat si avionul mergea singur. Computerul a fost programat in directia propusa si pilotul s-a putut odihni. Cam asa ar trebui sa ne simtim noi in prezenta lui Dumnezeu. Psalmistul spunea: "Da, El nu va ingadui sa ti se clatine piciorul; Cel ce te pazeste, nu va dormita. Iata ca nu dormiteaza nici nu doarme Cel ce pazeste pe Israel". (Ps.121:3-4). Aceasta fusese experienta Lui de pana atunci si noi avem experienta aceasta si totusi increderea noastra se clatina uneori. Avem motive sa ne incredem in El, si trebuie sa ne incredem in El ca si copii ai Lui. Dumnezeu nu doarme. Ba mai mult, El ne pazeste, daca-i cerem ajutorul, drumul la plecare si la venire. Ba mai mult, El ne pazeste nu numai trupul, viata ci si sufletul. Si acesta este cel mai important si cel mai de dorit lucru. Avem un vrajmas puternic si trebuie sa stam la umbra aripilor Dumnezeului celui Puternic daca vrem sa fim in siguranta.

Sa stai la umbra Celui vesnic, Odihna Lui sa-Ti fie scut
De sunt vapai de intunerec, Pradat de-i fi de cel puternic
Sa nu te uiti la ce-ai pierdut.

Chiar daca tremuriin furtuna, de val, de vant vijelios,
Deasupra Ta sta-ntinsa-o mana de cui strapunsa, dar stapana,
E mana tare-a lui Hristos. (Mia Iovin, Sa stai pe stanca mantuirii)

Doamne, tine-ma in palma Ta strapunsa pentru tot restul vietii mele, si atunci stiu ca viata mea se va sfarsi si va incepe cu Tine. Amin.