"Inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea; cine poate s-o cunoasca?" (Ieremia17:9).

Gina este profesoara de matematica si este in comitetul de redactie al unei reviste crestine pentru femei. La unul din numere s-a plans ca sunt prea multe greseli de corectura si a cerut ca ea sa corecteze urmatorul numar. Editoarea revistei nu a fost de acord, pentru ca stia din experienta avuta impreuna ca limba ei romaneasca nu este una din cele mai bune abilitati ale ei. Bineinteles ca nu i-a picat bine, dar la o saptamana dupa acest incident, a citit undeva ca "prin noi insine, noi nu suntem in stare de nimic bun, si ca totul este randuit de Dumnezeu cu un scop. Lucrul acesta a venit ca o revelatie de sus cu o asa putere incat, atunci cand i s-a aratat cat de multe greseli a facut in niste traduceri recente, si-a dat seama de greseala ei.

Adesea ne credem in stare de mai mult decat este capacitatea noastra. Un profesor poate fi foarte bun in materia lui, dar matematica si romana sunt doua discipline la extreme. Un profesor de matematica nu poate fi la fel de bun la Limba Romana si invers. De cele mai multe ori ne supraestimam capacitatile si cunostintele. Dumnezeu, am observat si in viata personala, ca ne smereste chiar si in lucrurile la care ne consideram a fi foarte buni. Desi am facut de mai multe ori aceeas mancare nu totdeauna i-am datm acelas gust. Cand vrem sa reusim mai bine o prajitura pe care am mai facut-o de zeci de ori inainte, atunci se intampla ceva si nu ne reuseste asa cum vrem. Dumnezeu ne cerceteaza si se ocupa de noi in cele mai mici detalii. Dar mai ales El stie cand sa ne smereasca ca sa nu ne ingamfam, mai ales cand ne incredem in noi si abilitatile noastre mai mult decat in ajutorul si in harul Sau.

Cat de adesea uitam sa multumim Domnului pentru tot ce El lucreaza in inima noastra. Psalmistul spunea: "Este spre binele meu ca m-ai smerit, ca sa invat oranduirile Tale" (Ps.119:71). Smerirea este parte din disciplina Lui Dumnezeu. Este deosebire intre pedeapsa si disciplina. Copilul lui Dumnezeu nu este pedepsit pentru pacatele lui. Toata pedeapsa care ni se cuvenea a fost pusa asupra Domnului Isus. In schimb, copilul luiDumnezeu este disciplinat. Nebunia si prostia sunt lipite de inima omului si nuiaua Domnului trebuie s-o dezlipeasca. Pedeapsa este aplicata omului din pricina ca Dumnezeu este manios, pe cand disciplinarea este facuta cu dragoste. Spurgeon spune ca "nuiaua a fost botezata cu afectiune inainte ca sa fie pusa pe spatele credinciosului". Dumnezeu ne disciplineaza cu masura si nu ne loveste in manie.1 Noi nu vedem totdeauna binele care se ascunde in suferinta disciplinei, de aceea intervenim si incercam sa ne salvam fata si reputatia. Inima omului este nespus de inselatoare. Nu ne putem increde in inima noastra pentru ca este de deznadajduit de rea. Noi nu ne cunoastem cu adevarat numai dupa ce am fost pusi la testul suferintei..

Doamne, inima nu mi-e buna de nici o treaba
Prea am tinut-o in piept numai de podoaba!..
N-am pus-o la lucru, n-am dat-o la scoala
Am crutat-o si mi-a ramas nepriceputa si goala.

Doamne, eu nu mai izbutesc s-o indrept...
Numai Tu singur de-acum mai poti... Te astept.
Intra, Doamne acolo la ea in piept. (V. Voiculescu)

Doamne, ajuta-ne sa ne smerim de buna voie sub mana Ta, ca sa ne poti inalta la timpul Tau, Amin.