Într-un ţinut din China trăia un bătrân sărac care îl urma pe Domnul Isus.

Un chinez bogat, dar păgân, avea milă de el şi îi aducea câte puţin orez sau altceva de mâncare.

Bătrânul îi mulţumea adăugând de fiecare dată: "Ce bun este Dumnezeu cu mine!"

Dar bogatul, supărat, i-a atras atenţia: " Nu Dumnezeu este cel ce-ţi poartă de grijă, ci eu! Eu sunt cel ce te hrănesc. Bunătatea mea trebuie să o lauzi!"

Dar bătrânul continua de fiecare dată să laude pe Dumnezeu.

Bogatul se mânie şi hotărî să nu-i mai ofere mâncare.

-"Să vedem cine va îngriji de acum înainte de tine!" îi spuse bătrânului la plecare. "Să-ţi dea Dumnezeul tău cele trebuincioase!" adăugă.

Şi într-adevăr nu îi mai duse nimic.

Dar gândul la bătrânul sărac nu îi dădea pace. Se gândea deseori la el şi se întreba  ce mânâncă.

Hotărî să-l viziteze cu dorinţa de a afla dacă nu cumva a murit.

Când s-a apropiat mult de casă, simţi miros de carne friptă. A intrat şi văzu cum bătrânul îşi frigea o bucată de carne.

-"Cine a îngrijit de dumneata, în lipsa mea?"

- "Dumnezeu! El s-a îngrijit de mine în fiecare zi. Un corb zboară pe deasupra casei mele, apoi lasă din cioc câte o bucată de carne chiar pe pragul uşii !  Domnul meu este foarte bun!"

"Cei ce cunosc Numele Tău, se încred în Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce  Te caută, Doamne!"  Psalmul 9, veresetul 10