De multe ori alergam in viata si cautam totul pentru binele nostru! Si chiar zicem vreau sa aflu fericirea si sa il slavesc pe Domnul! Insa uitam sa il mai lasam pe Domnul sa vorbeasca! Si sa il ascultam! De aceea s-ar putea sa pierdem cele mai dulci soapte ale Sale pentru ca nu spunem: "Vorbeste, Doamne, caci robul Tau asculta!" (1 Samuel 3:9) si nu facem liniste ca sa auzim "ce ne va spune Domnul, Dumnezeu". Nu putem auzi vocea Lui "ca un susur bland" in timpul unu torent de cereri galagioase, nerabdatoare si grabite! "M-am dus la locul meu de straja... ca sa veghez si sa vad ce are sa-mi spuna Domnul" (Habacuc 2:1)

     Trebuie sa-L lasam acum pe Imparatul sa vorbeasca, nu inimile noastre sau gandurile noastre ratacitoare-acestea nu trebuie sa le lasam sa vorbeasca; ele trebuie reduse la tacere cu o hotarare sfanta. "Acum sa vorbeasca Domnul meu, Imparatul!" (2 Samuel 14:18)

Eu unul as vrea ca Domnul sa imi vorbeasca in fiecare zi si in fiecare clipa!