Cam acum 14 ani, stateam in clasa si priveam multimea de studenti din universitate la intrunirea de deschidere a cursurilor de teologia credintei. Atunci l-am vazut pentru prima data pe Tommy. Isi pieptana parul care atarna cu sase inci mai jos de umeri. Primul meu gand l-a desemnat ca pe o persoana ciudata - foarte ciudata. Tommy s-a transformat insa in cea mai mare provocare a mea. Intotdeauna el protesta si zambea ironic la ideea dragostei neconditionate a lui Dumnezeu.

Cand si-a terminat examenul final de la sfarsitul cursului, m-a intrebat cu un ton putin cinic: "Credeti ca il voi gasi vreodata pe Dumnezeu?". "Nu", am spus hotarat. "O", a raspuns el, "credeam ca asta e rezultatul pentru care va straduiati." L-am lasat sa mearga cinci pasi spre usa si apoi i-am strigat: "Nu cred ca tu Il vei gasi vreodata, dar sunt sigur ca El te va gasi."

Tommy ridica din umeri si pleca. Ma simteam putin dezamagit ca el nu intelesese la ce ma refeream. Mai tarziu, am auzit ca Tommy absolvise si m-am bucurat pentru el. Apoi am primit o veste proasta: Tommy avea cancer in faza finala. Inainte ca sa-l pot eu cauta, a venit el la mine. Cand a intrat in biroul meu, corpul lui era foarte slabit si parul lui lung cazuse din cauza chimioterapiei. Dar ochii ii erau stralucitori si vocea lui, pentru prima data, era ferma.

"Tommy! M-am gandit atat de des la tine. Am auzit ca esti foarte bolnav", mi-o luara vorbele pe dinainte. "O, da, foarte bolnav. Am cancer. Mai am doar cateva saptamani." "Putem discuta despre asta?". "Sigur. Ce-ati vrea sa stiti?" "Cum e sa ai doar 24 de ani si sa stii ca mori?" "Ar fi putut fi mai rau", mi-a spus el "adica sa am 50 si sa gandesc ca rachiul, femeile si banii sunt 'marimile' acestei vieti." Apoi mi-a spus de ce venise. "E ceva ce mi-ati spus in ultima zi de scoala. V-am intrebat daca puteti crede ca il voi gasi vreodata pe Dumnezeu si mi-ati spus ca nu, ceea ce m-a surprins. Apoi ati spus: 'Dar El te va gasi pe tine.' M-am gandit la asta o multime, desi cautarile mele dupa Dumnezeu erau mai putin intense in vremea aceea. Dar cand doctorii au scos o bucata din abdomenul meu si mi-au spus ca atinsa de tumoare maligna, am devenit serios in cautarea lui Dumnezeu. Si cand cancerul s-a raspandit in organele mele vitale, am inceput cu adevarat sa bat in portile de bronz ale cerului. Dar nu s-a intamplat nimic.

Ei bine, intr-o zi m-am trezit si, in locul incercarilor mele disperate de a identifica vreun mesaj, pur si simplu am renuntat. Am decis ca nu-mi pasa de fapt deloc de Dumnezeu, vesnicie sau altceva de genul asta. Am decis sa petrec timpul care mi-a mai ramas facand ceva mult mai important. M-am gandit la dumneavoastra si la ceva ce ati spus altadata: "Tristetea cea mai mare este sa treci prin viata fara sa iubesti. Dar ar fi la fel de trist ca sa parasesti aceasta lume fara sa le fi spus vreodata celor dragi ca i-ai iubit.' Asa ca am inceput cu ce era mai greu: tatal meu."

Tatal lui Tommy isi citea ziarul cand fiul sau s-a apropiat de el. "Tata, as vrea sa vorbesc cu tine." "Bine, vorbeste." "Vreau sa-ti spun ca e foarte important." Ziarul cobori cam cu trei inci. "Ce-i?" "Tata, te iubesc. Pur si simplu am vrut sa stii asta." Tommy imi zambi in timp ce isi amintea momentul." Ziarul a cazut pe podea. Apoi tatal meu a facut doua lucruri pe care nu mi-l amintesc sa le mai fi facut vreodata. A plans si m-a imbratisat. Si am vorbit toata noaptea, chiar daca trebuia sa mearga la serviciu a doua zi dimineata.

A fost mai usor cu mama si cu fratele mai mic," continua Tommy. "Au plans cu mine si ne-am imbratisat unul pe altul si am impartasit lucruri tinute in secret pentru atata timp. Acolo, in umbra mortii, incepeam sa ma deschid oamenilor fata de care fusesem atat de inchis. Apoi intr-o zi m-am intors si Dumnezeu era acolo. N-a venit la mine cand mi-am cerut iertare. Aparent, El face lucrurile in felul Sau si la propria Sa ora. Lucrul cel mai important a fost ca ati avut dreptate. El m-a gasit atunci cand am incetat sa-L caut."

"Tommy", l-am intrebat "pot sa-ti cer o favoare? Ai vrea sa vii la cursul meu de teologie a credintei si sa le spui studentilor mei ce mi-ai spus mie?" Desi programasem o data, el nu a mai venit niciodata. Viata nu i-a fost terminata de moarte, ci doar schimbata de amenintarea ei. El a facut marele pas de la credinta la viziune si a gasit o viata mult mai frumoasa decat cea pe care ochiul omenesc a vazut-o vreodata sau vreo minte si-a imaginat-o. Inainte de a muri, am vorbit pentru ultima data: "Nu voi putea sa le mai spun nimic celor din clasa ta", mi-a spus el. "Stiu, Tommy." "Atunci vrei sa le spui tu din partea mea? Vei... spune lumii intregi aceasta in numele meu?" "Da, Tommy. Le voi spune."

Autor necunoscut
WIT & WISDOM - Decembrie 10, 1998