PĂSTORULE. REORGANIZEAZĂ-TI PRIORITĂŢILE - 1
Autor: Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 21/02/2006
    12345678910 0/10 X
Luca. 10:1-2 "Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot; şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Un Levtt trecea şl el prin locul acela; şl când l-a văzut, a trecut înainte pe alături."
Când victima unui jaf a fost lăsată să moară pe marginea drumului spre Ierihon, un preot şi un levit, au "trecut înainte pe alături". Dar dacă au făcut acest lucru pentru că întârziau la un grup de studiu biblic sau la o întâlnire de rugăciune? Ar fi fost justificaţi în felul acesta?
Un păstor a spus: "Această parabolă nu m-a atins decât după mulţi ani în lucrare. Am trecut pe lângă atât de mulţi oameni care ar fi avut nevoie de ajutorul meu, însă fiind prea pre¬ocupat de programele bisericii, vieţile frânte de la marginea drumului nu-şi găseau loc în agenda mea. Iubirea nu este eficace; ea nu poate fi notată într-o agendă. Acest om suferind n-ar fi putut aştepta trei săptămâni pentru o întâlnire programată sau ca samariteanul să înfiinţeze o misiune de ajutorare a victimelor jafurilor." Cele mai recompensatoare experienţe ale vieţii nu vin în pachete ambalate strălucitor. Se găsesc în întâlnirile neaşteptate şi în momentele critice din viaţa congregaţiei tale. De fapt există şanse mari să găseşti oameni care să nu-şi mai amintească ce ai spus în ultima predică, dar care, însă, să-ţi poată reproduce în detaliu ce le-ai spus când erau în spital sau când aţi băut împreună o cafea, anul trecut; acele cuvinte i-au atins în mod personal. Nimic nu este mai seducător decât gândul că munca în numele mulţimilor, justifică ignorarea celor care pot fi atinşi doar individual. Isus a spus: " Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită?" (Matei, 18:12) Când Petru a spus: Doamne... ştii că te iubesc..." Isus i-a răspuns: "Paşte oiţele Mele..." (loan, 21:16) Păstorule, El îţi spune şi ţie acelaşi lucru!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1157
  • Export PDF: 3
Opțiuni