Domnul Şi-a aşezat
scaunul de domnie în ceruri,
şi domnia Lui stăpâneşte peste tot. (Psalmul 103:19)

Mai demult, pe când ieşeam pe uşă într-o dimineaţă de primăvară, o pală de vânt din est a trecut pe la colţ. Părea sfidător şi nemilos şi era furios şi uscat, ridicând un nor de praf înaintea lui. Când am scos cheia din uşă, am început să spun foarte nerăbdător: „Aş vrea ca vântul să se ..." Eram pe cale să spun schimbe, dar gândul mi s-a oprit şi propoziţia a rămas neterminată.
În timp ce-mi continuam drumul, acest incident a devenit o parabolă pentru mine. Mi-am imaginat un înger care-mi dă o cheie şi-mi spune: „Stăpânul meu îţi trimite dragostea Lui şi m-a rugat să-ţi dau asta". Mirându-mă, am întrebat: „Ce este?" „Este cheia vânturilor", a spus îngerul şi apoi a dispărut.
Primul gând care mi-a venit în minte a fost: „Cu siguranţă aceasta îmi va aduce bucurie". Aşa că m-am grăbit să ajung sus pe dealuri la sursa vânturilor şi am stat în mijlocul grotelor. Am proclamat: „Am să termin cu teribilul vânt de est – n-o să ne mai necăjească niciodată!" Am chemat acel vânt neprietenos la mine, am închis uşa după el şi l-am auzit răsunând prin scobiturile grotelor. După ce am răsucit cheia, închizându-l înăuntru plin de triumf, am spus: „Aşa, am terminat cu el".
Apoi, privind în jurul meu, m-am întrebat: „Ce să pun în locul lui?" M-am gândit la căldurosul vânt de sud şi cât de plăcut trebuie să fie pentru mieii abia născuţi, pentru noile flori şi plante de tot felul. Dar cum am introdus cheia în broască, a început să-mi ardă mâna. Am strigat tare: „Ce fac? Cine ştie ce dezastru pot cauza? De unde să ştiu eu ce vor şi ce au nevoie câmpiile? Zeci de mii de probleme pot rezulta din această dorinţă prostească a mea!"
Dezorientat şi ruşinat, m-am uitat în sus şi L-am rugat pe Domnul să trimită pe îngerul Său ca să ia cheia. Apoi am promis că nu voi mai cere această cheie niciodată. Spre surprinderea mea, Domnul Însuşi a venit şi a stat lângă mine. El Şi-a întins mâna ca să ia cheia, şi când I-am pus-o în palmă am văzut că I-a atins acea sfântă cicatrice.
M-am umplut de remuşcări gândindu-mă cum am putut să mă plâng de ceva creat de El, care poartă astfel de semne sacre ale dragostei Lui. Apoi, El a luat cheia şi a atârnat-o de cureaua Sa. Am întrebat: „Tu ţii cheia vânturilor?" „Da, copilul Meu", a răspuns El cu blândeţe. Şi în timp ce vorbea, am observat că la cureaua Lui erau atârnate şi toate cheile vieţii mele. El a văzut privirea mea mirată şi m-a întrebat: „Nu ştiai, copilul Meu drag, că domnia Mea „stăpâneşte peste tot"?
„Dacă domneşti peste toate", am întrebat, „este bine să mă plâng de ceva?" Atunci Şi-a pus cu tandreţe mâna peste mine, spunând: „Dragul Meu copil, unicul tău bine vine dacă Mă iubeşti pe Mine, dacă te încrezi în Mine şi dacă Mă lauzi în orice împrejurare".
Mark Guy Pearse