Umblând slobozi în mijlocul focului. (Daniel 3:25)

Când Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost aruncaţi în cuptor, focul nu i-a împiedicat să se mişte, pentru că au fost văzuţi „umblând slobozi". De fapt, focul era una din străzile pe care ei călătoreau spre destinaţia lor. Mângâierea pe care o avem din adevărul revelat al lui Hristos nu este că el ne învaţă eliberarea din necaz, ci că el ne învaţă libertatea în necaz.
O, dragă Doamne, când întunericul mă înfăşoară, învaţă-mă că pur şi simplu trec printr-un tunel. Atunci îmi va fi de ajuns să ştiu că într-o zi totul va fi bine.
Mi s-a spus că într-o zi voi sta pe vârful Muntelui Măslinilor şi voi experi­men­­ta gloria măreaţă a învierii. Dar, Tată ceresc, vreau mai mult – vreau să mă conducă la ea Calvarul. Vreau să ştiu că umbrele de întuneric sunt umbrele de pe drum – drumul care duce la casa Ta cerească. Învaţă-mă că motivul pentru care trebuie să urc dealul este pentru că acolo sus este casa Ta! Ştiind aceasta, nu voi fi rănit de necaz, dacă voi umbla în mijlocul focului. George Matheson

„Drumul e prea greu", am spus;
„Tot traseul e doar urcuş;
Nu e nici o floare, în schimb sunt spini;
Şi cerul deasupra e gri".
Dar Cineva m-a luat de mână la intrarea întunecoasă,
Şi ce plăcut e drumul când îl parcurg cu El.

„Crucea e prea grozavă", am strigat –
„Mai mult decât poate duce spatele,
E atât de aspră şi de grea şi de lată,
Şi nu-i nimeni pe aproape căruia să-i pese".
Dar Cineva S-a plecat uşor şi mi-a atins mâna:
„Eu ştiu. Mie-mi pasă. Şi Eu te înţeleg".

Atunci de ce ne frământăm şi plângem;
Noi toţi purtătorii crucii mergem pe el:
Dar drumul se va sfârşi în curând
În cel mai drag loc pe care-l ştim,
Şi fiecare pas din călătoria noastră
Îl putem face în compania Domnului.