Am trecut prin foc şi prin apă: dar Tu ne-ai scos şi ne-ai dat belşug. (Psalmul 66:12)

Poate părea paradoxal, dar singura persoană care are odihnă a câştigat-o prin conflict. Această pace, născută din conflict, nu este ca liniştea de rău augur de dinaintea furtunii, ci ca seninătatea şi liniştea de după furtună, cu prospeţimea şi aerul ei purificat.
Omul care pare a fi binecuvântat, dar care n-a fost atins de necaz, cu siguranţă nu este un om puternic şi în pace. Calităţile acestui om n-au fost testate niciodată, şi nu ştie cum s-ar descurca nici măcar într-un eşec uşor. Cel mai de încredere navigator cu siguranţă nu este unul care n-a înfruntat niciodată o furtună. Poate fi bun când e vreme bună pe mare, dar când se stârneşte o furtună, nu ţi-ai dori un navigator experimentat care să preia controlul? Nu ţi-ai dori să ai la cârmă pe cineva care a mai înfruntat furtuni şi care cunoaşte puterea carenei şi a velaturii vasului, şi cum trebuie folosită ancora pentru a se prinde cât mai bine de stâncile de pe fundul oceanului?
O, cum se prăbuşeşte totul când vine pentru prima dată nenorocirea peste noi! Mlădiţele agăţătoare ale speranţelor noastre sunt rupte repede, lăsându-ne cu inima copleşită şi prosternată, ca un vrej pe care vântul furtunii l-a smuls de pe gratii. Dar după ce a trecut primul şoc şi putem privi în sus şi spunem: „Este Domnul" (Ioan 21:7), credinţa începe să ne ridice încă o dată speranţele năruite şi să le strângă la un loc în siguranţă la picioarele lui Dumnezeu. Şi rezultatul final este încredere, siguranţă şi pace. selectat

Vânturile potrivnice suflau asupra vieţii mele;
Bărcuţa mea era bătută de furtună;
Planurile mele erau năruite – inima, neliniştită,
Şi toată speranţa mea părea pierdută –
Atunci El „S-a sculat" – un singur cuvânt de pace.
„Şi s-a făcut o linişte mare" – o dulce eliberare.

O mare furtună de îndoială şi teamă
Îmi stăpânea mintea; nu era nici o lumină
Care să mă călăuzească, sau să-mi clarifice viziunea.
Noapte întunecată! Era mai mult decât puteam duce –
Atunci El „S-a sculat", am văzut faţa Lui –
„Şi s-a făcut o linişte mare" plină de harul Său.

Inima mi se scufunda sub valurile
De adâncă încercare şi aprigă furtună;
Totul părea pierdut, şi nimeni nu putea să mă scape,
Şi nimic nu-mi putea aduce alinare –
Atunci El „S-a sculat"– şi a rostit un cuvânt,
„Şi s-a făcut o linişte mare!" „Este DOMNUL".
L.S.P.