Am fost apăsaţi peste măsură de mult, ...
aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă ...
pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine,
ci în Dumnezeu care înviază morţii. (2 Corinteni 1:8-9)

Apăsat peste măsură; da, apăsat până în pânzele albe;
Apăsat foarte intens, peste puterile mele;
Apăsat în trupul meu şi apăsat în sufletul meu,
Apăsat în mintea mea până când talazuri negre se rostogolesc.
Apăsare din partea vrăjmaşilor şi apăsare din partea prietenilor.
Apăsare peste apăsare, până când viaţa aproape se sfârşeşte.

Apăsat pentru a nu cunoaşte alt ajutor afară de Dumnezeu;
Apăsat pentru a iubi toiagul Lui şi nuiaua Lui.
Apăsat în libertatea în care nimic nu se ţine de mine;
Apăsat în trăirea vieţii mele pentru Domnul,
Apăsat în trăirea vieţii lui Hristos din belşug.

Apăsarea momentelor dificile ne face să preţuim viaţa. De fiecare dată când viaţa noastră este cruţată şi ne este dată înapoi după o încercare, este ca un nou început. Mai bine i-am înţelege valoarea şi astfel să ne străduim să facem mai mult pentru Dumnezeu şi pentru binele oamenilor. Şi apăsarea pe care o îndurăm ne ajută să înţelegem mai bine încercările altora, înzestrându-ne cu aptitudinea de a-i ajuta şi de a-i mângâia.
Unii oameni au o părere superficială despre ei. Cu acest caracter superficial, ei se leagă foarte uşor de o teorie sau de o promisiune, manifestându-şi apoi fără nici o reţinere neîncrederea lor faţă de cei care dau înapoi în încercare. Însă un om care a trecut prin mari suferinţe nu va face aşa niciodată. El este foarte delicat şi blând, şi înţelege ce înseamnă cu adevărat suferinţa. La aceasta se referea Pavel când spunea: „În noi lucrează moartea" (2 Corinteni 4:12).
Încercările şi timpurile grele sunt necesare pentru a ne împinge înainte. Ele lucrează la fel ca focul din cala unui vapor cu aburi puternic care produce energia ce pune-n mişcare pistoanele, porneşte motorul şi propulsează marele vas pe mare, chiar când înfruntă vântul şi valurile. A.B. Simpson