Intrarea interzisă
Autor: J. Rouw  |  Album: Casa de aur  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 08/02/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi

    De la distanță, vom vedea un spațiu împrejmuit, susținut de niște stâlpi solizi. El avea cincizeci și doi metri lungime și douăzeci și șase metri lățime. Pânzele albe, contrastau cu corturile cenușii, dând impresia curățeniei și a sfințeniei. Ele parcă vor să spună: Intrarea interzisă! Este un lucru foarte serios. În mod obișnuit, accesul la Dumnezeu este interzis oricărui om. Un singur Om era în lăuntrul Casei de Aur și era la fel de alb și fără pată ca acele pânze.

    Gândindu-vă la ele, privindu-le prin ochii minții, vă considerați la fel de curați și albi? Vă numărați printre „pânzele” acestei case? Faceți parte din ele?

    Mulți oameni vor să urmeze lui Hristos. Și ei cred că acesta e singurul lucru ce-l au de făcut! Dar cea dintâi lecție pe care Dumnezeu vrea să ne învețe, chiar cu gardul acesta din pânze albe, este că noi, oameni din niște corturi cenușii, dintr-o lume murdară, suntem în contrast absolut cu curăția Sa. El vrea să ne învețe că nu putem, simplu, să ne apropiem în starea aceasta de Dumnezeu. Nu putem nici să stăm alături de Hristos, nici să-L urmăm. Curăția Lui, lipsa de păcat în El ne arată cât de murdari suntem înlăuntrul nostru.

    Noi toți suntem pătați, murdari și păcătoși. Vreți să fiți atât de cinstiți încât să vă recunoașteți vina, pentru a veni la Dumnezeu cu viața dumneavoastră pierdută, așa cum sunteți? Dacă faceți așa, atunci este, cu toate acestea, o primire înaintea lui Dumnezeu pentru dumneavoastră.

    În partea de răsărit este pentru păcătosul care se pocăiește, o ușă. O ușă deschisă!

    Dragii mei, sunteți și suntem invitați cu toții să pătrundem prin această ușă! Să nu uităm, ea încă este deschisă!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1437
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni