La înghesuială
Autor: Vladimir Pustan  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Misusprecer in 09/02/2012
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 4 voturi

    Henric al IV- lea l-a întrebat pe călugărul Coton: „Mi-ați dezvălui spovedania unui om care a pus care a pus la cale să mă asasineze?” La care călugărul Coton a zis: „Nu, dar m-aș pune între domnia voastră și el.”

    Lăsând la o parte frumusețea afirmării păstrării tainei, frumusețe pe care n-o mai găsim azi, preoții și pastorii ghidându-se după versetul care zice că ce vi se va spune la ureche să strigați de pe acoperișul caselor, trebuie să mergem spre simbolismul celor spuse de călugăr.

    A te pune între om și Satana. Adică a nu-l lăsa să păcătuiască, a-l feri de ispită, a-l încuraja, a-l ridica atunci când e căzut.

    A te pune între om și om. Adică a fi un făcător de pace, a nu turna gaz pe foc, a nu scormoni între gunoaie, a nu lăsa războiul să înceapă, știind că ni s-a încredințat slujba împăcării, cu toate neajunsurile inevitabile (Când m-am băgat să potolesc bătaia dintre Bubu și Zan eu m-am ales cu cei mai mulți pumni). 

    A te pune între om și Dumnezeu, ca Avraam pentru Lot și Sodoma. A te ruga pentru ei, a-i chema la biserică, a le vorbi despre Hristos. 

    Eu zic că merită să te bagi între…

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1229
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni