Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!
(Numeri 21:17)

A fost o cântare ciudată şi o fântână ciudată. Copiii lui Israel au călătorit prin nisipurile arzătoare ale deşertului, şi aveau mare nevoie de apă, dar nu era nici urmă de aşa ceva. Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Moise şi i-a spus: „Strânge poporul, şi le voi da apă" (v. 16).
Atunci poporul s-a strâns laolaltă cu toiegele lor. Şi când au început să sape adânc în nisipul arzător, ei cântau: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!" Curând s-a auzit un susur, şi dintr-odată a ţâşnit apa, umplând fântâna şi curgând pe pământ. Când au săpat fântâna în deşert, ei au făcut o derivaţie şuvoiului de apă care curgea pe dedesubt şi care fusese ascuns o lungă perioadă de timp.
Ce tablou superb! Şi el ne descrie râul binecuvântărilor care curge prin vieţile noastre. O, dacă am vrea să răspundem cu credinţă şi cu laudă, am avea nevoile împlinite chiar şi în cel mai arid deşert.
Încă o dată, cum au ajuns copiii lui Israel la apa acelei fântâni? Prin laudă. În timp ce stăteau pe nisipul arzător şi săpau fântâna cu toiagul promisiunii, ei cântau o cântare de laudă a credinţei.
Prin lauda noastră „în pustie vor ţâşni ape, şi în pustietate pâraie" (Isaia 35:6), în timp ce plângerile vor aduce numai judecată. Chiar şi rugăciunea prin ea însăşi poate să nu reuşească să ajungă la fântâna binecuvântărilor.
Nimic nu-I place mai mult Domnului ca lauda. Nu este dovadă mai mare de credinţă ca virtutea mulţumirii autentice. Îl lauzi pe Dumnezeu destul? Îi mulţumeşti tu pentru nenumăratele binecuvântări pe care ţi le-a dat? Îl lauzi tu cu îndrăzneală chiar şi pentru încercările din viaţa ta, care de fapt sunt binecuvântări deghizate? Şi ai învăţat să-L lauzi dinainte pentru răspunsurile care urmează să vină? selectat

Aştepţi eliberarea!
O, suflete, aştepţi de mult!
Crede că eliberarea ta
Te aşteaptă în cântare!

Nu te plânge până când eliberarea
Îţi va scoate picioarele din lanţuri:
Cu cântări de fericită eliberare
Te înconjoară acum Dumnezeu.