Ştim că toate lucrurile lucrează împreună
spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume,
spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.
(Romani 8:28)

Ce revendicare extraordinară face Pavel în acest verset! El nu spune: „Ştim că unele lucruri", „cele mai multe lucruri" sau chiar „lucrurile îmbucurătoare", ci „TOATE lucrurile". Această promisiune se întinde de la cele mai mici detalii ale vieţii până la cele mai importante, şi de la cele mai umilitoare treburi zilnice până la cele mai mari lucrări de har ale lui Dumnezeu făcute în timpul unei crize.
Pavel spune aceasta la timpul prezent: „lucrează". Nu spune: „au lucrat" sau „vor lucra". Este o acţiune continuă.
Ştim de asemenea din Scriptură că „judecăţile [lui Dumnezeu] sunt ca Adâncul cel mare" (Ps. 36 :6) ; chiar în momentul acesta îngerii din ceruri, când urmăresc cu aripile strânse desfăşurarea marelui plan al lui Dumnezeu, proclamă fără îndoială: „Domnul este drept în toate căile Lui, şi milos în toate faptele Lui" (Ps. 145:17).
Atunci când Dumnezeu orchestrează „toate lucrurile ... spre binele", iese o combinaţie frumoasă. El are nevoie de multe culori diferite, care luate individual pot părea foarte şterse, ca să fie ţesute în modelul armonios.
Tonuri, note, şi chiar disonanţe separate sunt necesare pentru a compune imnuri melodioase; o maşinărie necesită multe roţi, multe piese şi conexiuni separate. O piesă de la o maşină poate fi nefolositoare, sau o notă dintr-un imn poate să nu fie considerată niciodată frumoasă, dar luate împreună, combinate şi completate, ele duc la un echilibru şi la o armonie perfectă.
Putem învăţa o lecţie de credinţă din aceasta: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea" (Ioan 13:7). J. R. Macduff
În o mie de încercări, nu sunt doar cinci sute din ele care lucrează „spre binele" celui credincios, ci nouă sute nouăzeci şi nouă, plus una. George Mueller

Dumnezeu a schimbat răul în bine (Gen. 50:20)

„Dumnezeu a schimbat răul în bine" – o, binecuvântată siguranţă,
Ce cade ca strălucirea soarelui pe întreaga cale a vieţii,
Şi atinge cu aurul cerului norii negri de furtună ai pământului,
Aducând pace şi mângâiere proaspătă zi de zi.

Nu la întâmplare mâinile fraţilor necredincioşi
L-au vândut pe Iosif rob într-o ţară străină;
Şi n-a fost întâmplător că, după ani de suferinţă,
A fost adus ca să stea înaintea tronului lui faraon.

Un Ochi atoate-văzător a văzut nevoia miilor,
Şi a plănuit s-o împlinească prin acel singur suflet;
Şi prin zilele istovitoare de întemniţare
A lucrat pentru împlinirea scopului măreţ şi glorios.

Şi cum sfârşitul era ascuns de cel captiv,
Fierul a intrat chiar în sufletul lui;
Ochii lui puteau vedea doar calea prezentă de necaz,
Dar privirea lui nu se putea odihni încă asupra întregului.

Credinţa n-a slăbit în acele zile lungi şi întunecate de aşteptare,
Încrederea lui în Dumnezeu a fost reînsufleţită în cele din urmă,
A sosit ceasul când Dumnezeu l-a făcut pe slujitorul Său
Să-i mângâie pe mulţi, şi toate suferinţele lui au trecut.

„Nu voi, ci Dumnezeu este Cel care m-a adus până aici",
A mărturisit triumfătoare credinţa mai târziu;
„Dumnezeu a schimbat răul în bine", nici un alt motiv
Nu putea uni divergenţa lor cu cântarea lui de laudă.

„Dumnezeu schimbă răul în bine" pentru tine, dragul meu,
Dumnezeul lui Iosif este acelaşi şi astăzi;
Dragostea Lui îngăduie suferinţe ciudate şi amare,
Mâna Lui te călăuzeşte pe o cale necunoscută.

Domnul tău, care vede sfârşitul de la început,
Are pentru tine intenţii de dragoste nespusă.
Deci pune-ţi mâna într-a Lui şi urmează-L fără teamă,
Până vei vedea cu ochii tăi bogăţiile harului Său.

Acolo, când vei sta neclintit în Casa Gloriei,
Şi toată calea vieţii tale va fi deschisă sub privirea ta,
Ochii tăi vor VEDEA mâna în care te încrezi acum,
Şi vei preamări dragostea Lui zile nesfârşite.
Freda Hanbury Allen