Izvoare in Desert - 12 Iunie
Autor: L. B. Cowman  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 27/06/2007
    12345678910 0/10 X
În El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele.
(1 Corinteni 1:5)

Ai văzut vreodată oameni care printr-o nenorocire au fost mânaţi spre momente minunate de rugăciune? Şi ai observat că odată ce nenorocirea a fost de mult uitată, le-a rămas o blândeţe spirituală care le-a încălzit sufletele?
Aceasta îmi aminteşte de o mare furtună pe care am văzut-o odată într-o primăvară târzie – o furtună în care întunericul a acoperit cerul, cu excepţia câtorva locuri unde fulgerul despica violent norii cu puterea lui tunătoare. Vântul bătea şi ploaia cădea, ca şi cum cerul şi-ar fi deschis zăgazurile.
Ce dezastru a fost! Furtuna a dezrădăcinat chiar şi cei mai puternici stejari, şi nici o pânză de păianjen n-a scăpat de vânt, cu toate că erau bine ascunse de orice privire. Dar curând, după ce fulgerul a trecut, tunetul a încetat şi s-a aşternut liniştea, şi ploaia s-a oprit; un vânt din vest a început să adie cu dulcea şi blânda lui suflare, alungând departe norii negri. Şi am văzut furtuna care se retrăgea, aruncându-şi un şal de curcubee peste umerii ei frumoşi şi în jurul gâtului strălucitor. S-a uitat înapoi la mine, mi-a zâmbit, şi apoi s-a făcut nevăzută.
Timp de mai multe săptămâni după furtună, câmpurile şi-au ridicat mâinile pline de flori minunate şi parfumate, înspre cer. Şi tot timpul verii iarba a fost mai verde, râurile au fost pline de apă, şi copacii, datorită frunzişului lor luxuriant, dădeau o umbră mult mai odihnitoare.
Şi toate acestea – pentru că a venit furtuna. Toate acestea – chiar dacă restul pământului a uitat de mult de furtună, de curcubeele ei şi de ploaia ei.
Theodore Parker
Poate că Dumnezeu nu ne-a pregătit o călătorie uşoară spre Ţara Promisă, dar El ne va da una sigură. Horatius Bonar
Printr-o furtună au fost descoperite minele de aur din India. N-am văzut noi furtuni care i-au ajutat pe oameni să descopere minele nepreţuite ale dragostei lui Dumnezeu în Hristos?

Plouă, micuţă floare?
Bucură-te de ploaie;
Prea mult soare te-ar ofili;
El va străluci din nou.
Norii sunt foarte negri, e adevărat;
Dar în spatele lor străluceşte albastrul cerului.

Eşti istovită, inimă fragilă?
Bucură-te de suferinţă:
În necaz cresc cele mai minunate virtuţi,
Ca florile când plouă.
Dumnezeu veghează, şi tu vei avea soare,
După ce norii îşi vor sfârşi lucrarea lor perfectă.
Lucy Larcom
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 882
  • Export PDF: 2
Opțiuni