În El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele.
(1 Corinteni 1:5)

Ai văzut vreodată oameni care printr-o nenorocire au fost mânaţi spre momente minunate de rugăciune? Şi ai observat că odată ce nenorocirea a fost de mult uitată, le-a rămas o blândeţe spirituală care le-a încălzit sufletele?
Aceasta îmi aminteşte de o mare furtună pe care am văzut-o odată într-o primăvară târzie – o furtună în care întunericul a acoperit cerul, cu excepţia câtorva locuri unde fulgerul despica violent norii cu puterea lui tunătoare. Vântul bătea şi ploaia cădea, ca şi cum cerul şi-ar fi deschis zăgazurile.
Ce dezastru a fost! Furtuna a dezrădăcinat chiar şi cei mai puternici stejari, şi nici o pânză de păianjen n-a scăpat de vânt, cu toate că erau bine ascunse de orice privire. Dar curând, după ce fulgerul a trecut, tunetul a încetat şi s-a aşternut liniştea, şi ploaia s-a oprit; un vânt din vest a început să adie cu dulcea şi blânda lui suflare, alungând departe norii negri. Şi am văzut furtuna care se retrăgea, aruncându-şi un şal de curcubee peste umerii ei frumoşi şi în jurul gâtului strălucitor. S-a uitat înapoi la mine, mi-a zâmbit, şi apoi s-a făcut nevăzută.
Timp de mai multe săptămâni după furtună, câmpurile şi-au ridicat mâinile pline de flori minunate şi parfumate, înspre cer. Şi tot timpul verii iarba a fost mai verde, râurile au fost pline de apă, şi copacii, datorită frunzişului lor luxuriant, dădeau o umbră mult mai odihnitoare.
Şi toate acestea – pentru că a venit furtuna. Toate acestea – chiar dacă restul pământului a uitat de mult de furtună, de curcubeele ei şi de ploaia ei.
Theodore Parker
Poate că Dumnezeu nu ne-a pregătit o călătorie uşoară spre Ţara Promisă, dar El ne va da una sigură. Horatius Bonar
Printr-o furtună au fost descoperite minele de aur din India. N-am văzut noi furtuni care i-au ajutat pe oameni să descopere minele nepreţuite ale dragostei lui Dumnezeu în Hristos?

Plouă, micuţă floare?
Bucură-te de ploaie;
Prea mult soare te-ar ofili;
El va străluci din nou.
Norii sunt foarte negri, e adevărat;
Dar în spatele lor străluceşte albastrul cerului.

Eşti istovită, inimă fragilă?
Bucură-te de suferinţă:
În necaz cresc cele mai minunate virtuţi,
Ca florile când plouă.
Dumnezeu veghează, şi tu vei avea soare,
După ce norii îşi vor sfârşi lucrarea lor perfectă.
Lucy Larcom