Izvoare in Desert - 15 Iunie
Autor: L. B. Cowman  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 27/06/2007
    12345678910 0/10 X
Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.
(Geneza 41:52)

Un poet stă la fereastră, privind o ploaie torenţială de vară. Este o răpăială violentă, care bate şi loveşte pământul. Dar poetul, cu ochii minţii, vede mai mult decât o simplă ploaie torenţială. Vede cum plouă cu mii şi mii de flori minunate, care în curând vor răsări din pământul proaspăt udat şi-l vor umple cu frumuseţea şi parfumul lor fără egal. Şi el cântă aşa:

Nu plouă cu apă pentru mine – plouă cu narcise galbene;
În fiecare strop care cade văd flori sălbatice pe dealuri.
Un nor cenuşiu înghite ziua şi acoperă oraşul;
Nu plouă cu apă pentru mine – plouă cu trandafiri.

Poate că treci printr-o încercare ca şi copil al lui Dumnezeu, şi Îi spui: „O, Dumnezeule, plouă foarte tare peste mine în noaptea asta, şi acest test pare peste puterea mea de a îndura. Dezamăgirile mă copleşesc, luând cu ele şi zădărnicind complet planurile alese de mine. Inima mea tremurândă este mâhnită şi se chirceşte de frică din cauza intensităţii suferinţei mele. Cu siguranţă ploile necazului bat peste sufletul meu".
Dragă prietene, te înşeli. Dumnezeu nu plouă cu apă peste tine – El plouă cu binecuvântări. Dacă ai vrea numai să crezi Cuvântul Tatălui tău, ai realiza că sub ploaia care cade răsar flori spirituale. Şi ele sunt mult mai frumoase şi mai parfumate decât cele care au crescut vreodată înainte în viaţa ta fără furtuni şi fără suferinţă.
Poţi să vezi ploaia, dar poţi tu să vezi şi florile? Suferi când treci prin aceste teste, dar să ştii că Dumnezeu vede flori minunate de credinţă răsărind în viaţa ta chiar sub aceste încercări. Tu încerci să scapi de durere, însă Dumnezeu vede cum ia naştere în sufletul tău gingaşa compasiune pentru alţii care suferă. Inima ta se înfioară de durerea necazului tău greu, dar Dumnezeu vede cum necazul te întăreşte şi-ţi îmbogăţeşte viaţa.
Nu, prietene, nu plouă cu nenorociri peste tine. Plouă cu sensibilitate, cu dragoste, cu compasiune, cu răbdare, şi cu o mie de alte flori şi roade ale binecuvântatului Duh Sfânt. Şi ele aduc vieţii tale o bogăţie spirituală pe care toată prosperitatea şi facilităţile acestei lumi n-o pot produce niciodată în omul tău dinăuntru. J.M.M.

Cântări prin furtună

O harpă stătea în văzduhul calm şi liniştit,
În care ploi torenţiale de soare scăldau mii de flori parfumate;
Un călător încovoiat de povara grijilor
Se lupta de dimineaţă până la amurgul umbrelor serii
Să zdrăngăne sunete plăcute din corzile necântătoare;
Pelerinul se luptă în zadar cu fiecare coardă care nu răspunde,
Până când tunetul furtunii cântă,
Şi, mişcându-se prin furtună, degetele Domnului
Dau viaţă unui cântec minunat;
Şi deşi vânturile care bat împlinesc faptele lor soldăţeşti,
Sunetul trompetei lor face o muzică minunată
În timp ce glasul convingător al lui Dumnezeu cântă dragostea prin furtună.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 761
  • Export PDF: 2
Opțiuni