Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi. (Numeri 13:33)

Da, spionii israeliţi au văzut uriaşi, dar Iosua şi Caleb L-au văzut pe Dumnezeu! Cei care se îndoiesc spun şi astăzi: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi" (v. 31). Însă cei care cred spun: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!" (v. 30).
Uriaşii reprezintă marile dificultăţi, şi ele ne pândesc peste tot. Ele sunt în familiile noastre, în bisericile noastre, în viaţa noastră socială şi chiar în inimile noastre. Trebuie să le învingem, altminteri ele ne vor devora, aşa cum israeliţii din vechime, temându-se de canaaniţi, au spus: „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă" (v. 32). Să ne manifestăm credinţa ca Iosua şi Caleb, care au spus: „Nu vă temeţi ... căci îi vom mânca" (Numeri 14:9). De fapt, ei le-au spus celorlalţi: „Vom fi mai puternici prin înfrângerea lor decât dacă n-ar fi fost nici un uriaş de învins".
De fapt, dacă nu avem o credinţă biruitoare, vom fi înghiţiţi – mistuiţi de uriaşii care ne taie calea. „Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă" (2 Corinteni 4:13) pe care Iosua şi Caleb l-au avut, să privim la Dumnezeu, şi El va avea grijă de dificultăţile prin care trecem. selectat
Întâlnim uriaşi numai când Îl slujim pe Dumnezeu şi-L urmăm. Când Israel mergea înainte, atunci au apărut şi uriaşii, când s-au întors înapoi în deşert, n-au găsit nici unul.
Mulţi oameni cred că puterea lui Dumnezeu în viaţa unui om îl va păzi de orice fel de încercări şi conflicte. Însă, puterea lui Dumnezeu aduce de fapt conflicte şi lupte. Ai putea crede că Pavel, în timpul marii lui călătorii misionare spre Roma, ar fi trebuit să fie scutit prin suveranitatea lui Dumnezeu de puterea furtunilor violente şi de vrăjmaşii lui. Totuşi tocmai opusul a fost adevărat. A îndurat o luptă lungă şi dificilă cu evreii care-l persecutau. A înfruntat vânturi puternice, şerpi veninoşi şi toate puterile pământului şi ale iadului. Şi-n final, abia a scăpat de înec, înotând spre ţărmul Maltei, după ce un naufragiu aproape că-l trimisese într-un mormânt marin.
Sună aceasta ca un Dumnezeu cu o putere infinită? Da, este exact ca El. Şi de aceea ne-a spus Pavel că odată ce L-a primit pe Domnul Isus Hristos ca viaţă a lui în trupul lui, un conflict puternic a apărut imediat. De fapt, conflictul n-a încetat niciodată. Presiunea asupra lui Pavel a persistat, dar din acest conflict a ieşit întotdeauna biruitor prin puterea Domnului Isus Hristos.
Pavel a descris aceasta cu însufleţire: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru" (2 Corinteni 4:8-10).
Ce luptă nesfârşită şi aprigă ne-a relatat! Este aproape imposibil să exprimi în engleză impactul limbajului original. Pavel ne dă cinci imagini diferite succesive. În prima, ne arată vrăjmaşi care-l înconjoară din toate părţile şi-l presează, dar nu-l distrug, pentru că „poliţia" cerească îl protejează şi i-a croit o cale suficient de largă ca să scape. Semnificaţia literală este: „Suntem presaţi din toate părţile, dar nu învinşi".
A doua imagine reprezintă pe cineva a cărui cale este complet blocată sau stânjenită de vrăjmaşi. Însă el a perseverat, pentru că este destul de multă lumină ca el să vadă următorul pas. Pavel a spus: „în grea cumpănă, dar nu deznădăj­duiţi", sau aşa cum este într-o traducere literală: „Fără un drum, dar nu fără o cale de scăpare".
Al treilea tablou, „prigoniţi, dar nu părăsiţi", este cel al vrăjmaşilor care îl urmăresc cu înverşunare în timp ce Apărătorul divin este aproape. El este urmărit, dar nu lăsat singur.
Al patrulea este şi mai viu şi mai dramatic. Vrăjmaşul l-a ajuns din urmă, l-a lovit şi l-a pus la pământ. Dar aceasta nu este o lovitură fatală – el este capabil să se ridice din nou. El a fost „trântit jos, dar nu omorât", sau „doborât, dar nu învins".
În a cincea şi ultima imagine, Pavel merge cu gândul mai departe, arătân­du-ne un tablou ca pare a fi unul al morţii însăşi: „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus". Totuşi el nu moare, pentru că „viaţa lui Isus" îi vine în ajutor, şi el trăieşte prin viaţa lui Hristos până se va împlini lucrarea vieţii sale.
Motivul pentru care atât de mulţi oameni nu reuşesc să experimenteze acest principiu divin este acela că ei se aşteaptă să-l primească în totalitate fără nici o luptă. Când vine conflictul şi se aud strigăte de luptă, ei se descurajează şi se predau. Dumnezeu nu are nimic preţios care să fie uşor de câştigat, pentru că nu există bunuri ieftine în magazinul ceresc. Preţul răscumpărării noastre a fost tot ce avea Dumnezeu să dea, şi tot ce e de preţ este scump. Vremurile şi locurile dificile sunt şcolile noastre de credinţă şi caracter. Dacă va fi să ne ridicăm vreodată mai presus de puterea omenească obişnuită şi să experimentăm puterea vieţii lui Hristos în trupurile noastre muritoare, aceasta se va face prin procesul conflictului care ar putea fi numit foarte bine „laboratorul durerilor" noii vieţi. Este ca povestea lui Moise, care a văzut „că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc" (Exod 3:2); deşi demonii lui Satan s-au străduit să stingă flacăra care ardea în viaţa lui Moise, aruncând în continuu apă peste planurile lui, n-au putut, pentru că îngerii lui Dumnezeu erau întotdeauna vigilenţi, turnând ulei pe flacără ca s-o facă să ardă şi mai strălucitor.
Drag copil al lui Dumnezeu, poate că suferi acum, dar n-ai să cazi dacă vei îndrăzni să crezi, să stai neclintit şi să refuzi să fii învins. dintr-un tractat