11 August

Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană,
oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri,
eu tot mă voi bucura în Domnul,
mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!
(Habacuc 3:17-18)

Te rog să observi ce situaţie dezastruoasă este descrisă în acest pasaj şi să notezi ce plină de curaj este credinţa exprimată aici. Este ca şi cum scriitorul ar spune de fapt: „Chiar dacă sunt forţat să trec prin această condiţie extremă de a nu şti unde să găsesc ceva de mâncare şi deşi casa mea este goală şi câmpurile mele nu dau nici un rod şi văd evidenţa ciumei divine acolo unde am văzut odată roadele belşugului lui Dumnezeu, «eu tot mă voi bucura în Domnul»".
Cred că aceste cuvinte sunt vrednice să fie scrise pentru totdeauna în piatră cu un diamant. O, prin harul lui Dumnezeu, fie ca ele să fie adânc săpate pe tăbliţa inimii noastre! Deşi versetul de mai sus este foarte concis, el implică sau exprimă următoarele gânduri ale scriitorului: că în timpul necazului lui va fugi la Dumnezeu, că-şi va păstra stăpânirea de sine spirituală în cele mai grele împrejurări; şi că în mijlocul tuturor acestora el se va desfăta cu o sfântă bucurie în Dumnezeu şi va avea o fericită nădejde în El.
Încredere eroică! Credinţă glorioasă! Dragoste de neînvins! Philip Doddridge

Aseară am auzit un prihor cântând în ploaie,
Şi răpăitul stropilor de ploaie dădeau un refren dulce,
Făcând şi mai plăcută muzica acelei păsări.

Aşa că, m-am gândit, când vine necazul, aşa cum vine el,
De ce m-aş opri din cântat? Chiar dincolo de deal
S-ar putea ca soarele să scalde încă lumea verde.

Cel care înfruntă necazul cu o inimă veselă
Face povara mai uşoară. Dacă va cădea o lacrimă,
Şi mai dulce va fi cadenţa cântării pe care o auzim.

Ţi-am învăţat lecţia, pasăre cu aripi pătate,
Ascultând cântecul tău cu tonul lui de primăvară –
Când norii de furtună întunecă totul, este TIMPUL să cânt.
Eben Eugene Rexford