27 August

El l-a luat la o parte din norod.
(Marcu 7:33)

Pavel a făcut faţă nu numai testelor care au venit când era activ în slujba lui pentru Hristos, ci şi testelor singurătăţii în timpul captivităţii. Noi putem să fim în stare să facem faţă tensiunii celei mai intense munci, chiar dacă este cuplată cu o severă suferinţă, şi totuşi să ne prăbuşim complet dacă suntem puşi deoparte de la orice activitate sau lucrare creştină. Lucrul acesta ar fi adevărat mai ales dacă am fi forţaţi să îndurăm un regim de carceră într-o celulă de închisoare.
Chiar şi cea mai maiestuoasă pasăre, care se înalţă în zbor mai sus decât toate celelalte şi suportă cele mai lungi zboruri, s-ar cufunda în disperare dacă ar fi pusă într-o colivie, unde ar fi forţată să lovească neputincioasă cu aripile în zăbrelele închisorii ei. Ai văzut vreodată un vultur magnific forţat să lâncezească într-o colivie mică? Cu capul plecat şi aripile lăsate, e un tablou trist al durerii inactivităţii.
Să-l vezi pe Pavel în închisoare înseamnă să vezi o altă faţă a vieţii. Ai observat cum s-a purtat? Părea că se uită peste vârful zidului închisorii lui şi peste capetele vrăjmaşilor lui. Uită-te chiar cum şi-a semnat numele pe epistolele lui – nu ca prizonier al lui Festus, nici al cezarului, şi nici ca o victimă a Sanhedrinului, ci ca un „întemniţat pentru Domnul" (Efeseni 4:1). În toate acestea, el a văzut numai mâna lui Dumnezeu la lucru. Pentru el, închisoarea a devenit un palat, cu coridoarele lui răsunând de strigăte triumfătoare de laudă şi bucurie.
Forţat de lucrarea misionară pe care a iubit-o atât de mult, Pavel şi-a construit un nou amvon – o nouă platformă a mărturiei. Şi din locul robiei lui au apărut unele din cele mai încurajatoare şi mai folositoare predici despre libertatea creştină. Ce mesaje preţioase de lumină au ieşit din umbrele întunecate ale captivităţii lui.
Gândeşte-te de asemenea la acea listă lungă de sfinţi care au călcat pe urmele lui Pavel şi au fost întemniţaţi pentru credinţa lor. Timp de doisprezece ani lungi, glasul lui John Bunyan a fost redus la tăcere într-o închisoare engleză din Bedford. Totuşi, acolo a scris el cea mai mare operă a vieţii lui, Călătoria creştinului – citită de mai mulţi oameni decât orice altă carte cu excepţia Bibliei. El a spus odată: „Eram acasă în închisoare, şi marea mea bucurie m-a făcut să stau şi să scriu şi să scriu". Şi întunericul lungii lui captivităţi a devenit un vis minunat care să lumineze calea a milioane de călători osteniţi.
Doamna Guyon, o sfântă de origine franceză blândă şi plină de viaţă, a îndurat o perioadă foarte lungă de timp în spatele zidurilor închisorii. Şi precum sunetele unor păsări închise în colivie ale căror cântece sunt mai frumoase ca rezultat al încarcerării lor, muzica sufletului ei a călătorit departe de zidurile temniţei ei, înlăturând tristeţea din multe inimi descurajate.
O, ce mângâiere cerească a făcut Dumnezeu să curgă din locurile singurătăţii!
S. C. Rees
Luat la o parte de Isus,
Să simt atingerea mâinii Sale;
Să mă odihnesc o vreme la umbra
Stâncii într-o ţară obositoare.

Luat la o parte de Isus,
În singurătatea mohorâtă şi tristă,
Unde nici o altă mângâiere nu poate ajunge la mine,
Decât glasul Lui atât de drag inimii mele.

Luat la o parte de Isus,
Ca să fiu singur doar cu El,
Ca să aud tonurile dragostei Lui minunate
În mijlocul tăcerii şi a umbrelor întunecate.

Luat la o parte de Isus,
Voi rezista în locurile pustii,
Când voi auzi cum n-am mai auzit niciodată,
Şi Îl voi vedea „faţă către faţă"?