Levitic 4:13-15:
“Când toată adunarea a păcătuit…
Bătrânii adunării să-şi pună mâna pe capul viţelului înaintea Domnului şi să junghie viţelul…Astfel să facă ispasire pentru ei şi li se va ierta”.

Acestea erau indicaţiile date de Dumnezeu lui Moise, pentru cazul când toată adunarea  a păcătuit.Bătrânii erau cei care reprezentau poporul, cei care luau asupra lor nelegiuirea, iar prin punerea mâinilor pe capul viţelului, o transferau asupra acestuia şi îl jertfeau.
Ce rol important aveau bătrânii poporului!
E adevărat că prin “bătrânii poporului” se înţelegea mai mult decât înţelegem noi azi. Aceşti “bătrâni” nu erau doar oameni în vârstă, ci oameni înţelepţi, respectaţi de popor şi ascultători de poruncile lui Dumnezeu.
Dacă aducem aceste indicaţii la prezent, cred că am înţelege prin “bătrânii poporului” oameni credincioşi, maturi şi doritori de neprihănire, oameni “din casa lui Dumnezeu”.
Ce trebuie să facă aceştia azi?
În familii, în societate, dacă privim, ne dăm seama că”toată adunarea a păcătuit”.
Deci “bătrânii trebuie să vină înaintea Domnului, să se roage pentru familia, pentru societatea în care sunt. Rugăciunea să fie aşa cum a fost rugăciunea lui Daniel, care s-a făcut una cu poporul deşi el personal nu păcătuise cu nimic: “Doamne, Dumnezeule mare şi înfricoşate, …Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile  şi orânduirile Tale…”(Daniel 9).
Oare care ar fi viaţa familiei, dacă bunicul sau bunica ar mijloci astfel pentru familie? Oare care ar fi viaţa societăţii , dacă adunarea lui Dumnezeu ar mijloci astfel pentru ţară?Cred că mult diferită faţă de cum este azi.Dumnezeu spune că  cei bătrâni nu trebuie să se vaite că nu mai au putere, căci Domnul îi face  “ să întinerească iarăşi că vulturul”(Psalm 103:5)
Ce binecuvântată este viaţa bătrânilor care nu se lasă copleşiţi de bătrâneţe, de boală sau neputinţă,ci “cugetă zi şi noapte la legea Domnului” şi mijlocesc pentru alţii!

Îmi amintesc de un bătrân credincios, care niciodată nu se văita,deşi muncise  foarte mult în viaţa lui, fusese şi în război, dar rămăsese plin de voioşie şi blândeţe. Niciodată nu se plângea de copiii sau nepoţii lui, chiar dacă aceştia făceau uneori răutăţi, ci el se ruga zilnic pentru ei, le vorbea cu blândeţe şi înţelepciune.
Avea un nepot neastâmpărat, căruia părinţii nu ştiau ce să-i mai facă pentru a-l linişti.
După ce a petrecut însă o vacanţă la ţară, cu bunicul,copilul s-a schimbat complet.
Bunicul nu-l bătuse, nu îl certase aşa cum îl certau părinţii, dar prin felul său blând şi mai ales prin rugăciunile pe care le făcea bunicul, copilul s-a schimbat . El a simţit dragostea cu care era înconjurat de bunic.
Era cu adevărat “purtat pe inima” bunicului , asa cum preotul purta pe pieptar numele fiilor lui Israel, incrustate in aur si pietre scumpe . Dimineaţa, când copilul încă nu se trezise, bunicul se ruga pentru el. Ca prin vis, băiatul auzea rugăciunea şoptită a bunicului. Această dragoste l-a mişcat atât de mult, încât atunci când ar fi vrut să facă năzbâtii, ca de obicei, îşi amintea de bunicul atât de bun şi blând şi nu mai putea să facă rele; îşi zicea:”o, dacă fac asta, bunicul s-ar supăra”. Treptat-treptat, copilul şi-a schimbat  purtarea. Când au venit părinţii, la sfârşitul vacanţei, nu puteau să creadă că acela e băiatul lor cel zvăpăiat.

Doamne, dă şi “adunării” noastre, poporului nostru, astfel de bunici!
Ajută-i şi pe bătrânii din familiile noastre să facă slujba pe care o făceau bătrânii poporului Israel în vremea lui Moise!
Să mijlocească pentru familie şi s-o aducă înaintea Mielului lui Dumnezeu, care s-a jertfit pentru noi!