Căci cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, și pătrunde până la despărțitura sufletului și a duhului, a încheieturilor și a măduvei, și este judecător al simțirilor și al cugetelor inimii. (Evrei 4:12)

    Nu știu alții de ce se lovesc atunci când vorbesc cu oamenii obișnuiți (creștini doar cu numele) despre credința în Dumnezeu, dar eu dau mereu de aceeași replică tristă: „eu îmi port credința în suflet, nu trebuie să merg la biserică sau să citesc o carte”.
    Mi se pare tristă pentru că și eu am avut cândva modul ăsta de gândire, care spune că Dumnezeu e undeva în suflet și Îi este bine acolo, nu trebuie să mai faci nimic în plus. La biserică se strângeau „toate babele, foste femei „ușoare” la viața lor, care acum stau și îngenunchează, doar-doar le-o ierta Dumnezeu, că, deh, acuma s-au dus timpurile distracțiilor”. Trist mod de a privi lucrurile, nu? Spre rușinea mea de om vechi, asta era impresia.
    Din fericire, într-o zi, pe neașteptate, Dumnezeu „a ieșit” din sufletul meu și a început să mi Se arate. Până atunci, Îl tratam ca pe un automat de cafea, în care bagi fisa (o faptă pe care eu o consideram bună), apeși butonul (prin care se alege dorința) și apoi aștepți să pice (din Cer, evident) împlinirea dorinței.
    Nu a fost ușor să încep să-L cunosc. M-am zbătut mult, pentru că nu înțelegeam ce vrea, ce am făcut greșit, ce nu era în regulă, ce trebuia schimbat, de ce a ales momentul respectiv pentru a mă determina să mă schimb. Răspunsul Lui a fost cât se poate de simplu: deschide Cartea Mea și vei găsi răspunsurile.
    Nu mi-a plăcut niciodată să citesc cărți. Preferam alte mijloace de informare, deci nu am acceptat cu bucurie gândul, mai ales că știam cât de mare e Biblia. Însă, mi-am spus dacă aici sunt răspunsurile, aici trebuie să caut!
    Zis și făcut. Am început să citesc Noul Testament. Chiar din primele capitole, spre uimirea mea, multe lucruri începeau să se clarifice. O pâclă groasă de pe suflet se dizolva, cu fiecare rând. Până atunci, aveam ochi, dar nu vedeam (Matei 13:15). Din acel moment, totul se schimba. Mi se părea incredibil. Nu speram să găsesc așa ceva într-o carte. Aproape că nu mă mai puteam dezlipi de ea, datorită bogățiilor spirituale găsite (Proverbele 3:13-22).
    În timp, am început să văd unde am greșit, ce trebuie să îndrept, care este modul de viață, de gândire pe care trebuie să îl am în raport cu Dumnezeu, cu oamenii și chiar cu mine (1 Ioan 4:7). Am învățat cum trebuie să fiu, să mă privesc și, mai ales, am început să Îl cunosc cu adevărat pe Domnul și Mântuitorul meu, Iisus Hristos, Cel care m-a înnoit (Tit 3:5).
    Am realizat că studiul Bibliei ne aduce la ceea ce își dorește Dumnezeu mai mult de la noi: să Îl cunoaștem (Osea 6:6). Și asta deoarece, cu cât îți cunoști modelul mai mult, cu atât vei dori să Îi semeni mai mult și, prin urmare, cu atât mai repede vei fi în acord cu Voia Sa și pe placul Său.
     În același timp, am înțeles că biserica este mai mult decât o casă în care oamenii vin să se roage, este locul în care ne unim cu Mântuitorul Iisus Hristos și în trup (Matei 26:26-28), nu doar în duh, prin Sfânta Împărtășanie.
    Mai presus de toate, am văzut, simțit și trăit puterea Cuvântului (Matei 28:18), care schimbă (Iezechiel 11:19), transformă (2 Corinteni 3:18), vindecă (Matei 9:28-29) și înalță (Geneza 12:2) orice suflet care Îl caută și stăruie în El. Toate acestea ar fi fost departe de mine, dacă nu aș fi citit Biblia, un adevărat manual pentru viață (Psalmi 17:30), pentru cunoașterea tuturor celor bune și drumul către Împărăția Cerurilor.
    În consecință, pentru a urma Calea cea dreaptă, ghidați de duhul Adevărului, în Viața pe care tot El ne-a dat-o, trebuie să înțelegem că Biblia este mult mai mult decât o carte...