Caleb i-a zis: „Ce vrei?" Ea a răspuns: „Fă-mi un dar,
căci mi-ai dat un pământ secetos; dă-mi şi izvoare de apă".
Şi el i-a dat izvoarele de sus şi izvoarele de jos.
(Iosua 15:18-19)

Există şi „izvoarele de sus şi izvoarele de jos" în viaţă, şi ele sunt izvoare, nu ape stătătoare. Sunt bucuriile şi binecuvântările care curg din cer de sus, în timpul verii celei mai fierbinţi şi prin cel mai pustiu deşert al suferinţelor şi al încercărilor. Pământul care îi aparţinea lui Acsa era în Neghev sub soarele arzător şi era deseori pârjolit de căldura toridă. Dar din munţi veneau izvoarele inepuizabile care răcoreau, împrospătau şi fertilizau tot pământul.
Aceste izvoare curg prin locurile joase, prin locurile dificile, prin locurile secetoase, prin locurile singuratice, şi chiar prin locurile obişnuite ale vieţii. Şi oricare ar fi situaţia noastră, aceste izvoare se pot găsi întotdeauna. Avraam le-a găsit în munţii Canaanului. Moise le-a găsit printre stâncile Madianului. David le-a găsit în cenuşa Ţiclagului, când avutul lui fusese luat şi familia lui fusese dusă în captivitate. Şi cu toate că „poporul vorbea să-l ucidă cu pietre ... David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui" (1 Samuel 30:6).
Isaia le-a găsit în zilele teribile când împăratul Sanherib al Asiriei a invadat Iuda, când munţii păreau să fie aruncaţi în mijlocul mării. Şi totuşi credinţa lui putea încă să cânte: „Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt. Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină" (Psalmul 46:4-5).
Martirii creştini le-au găsit în mijlocul flăcărilor, reformatorii bisericii în mijlocul vrăjmaşilor lor şi a luptelor lor, şi noi putem să le găsim în fiecare zi a anului dacă Îl avem pe Mângâietorul în inimile noastre şi dacă am învăţat să spunem împreună cu David: „Toate izvoarele mele sunt în Tine" (Psalmul 87:7).
Cât de bogate şi cât de preţioase sunt aceste izvoare, şi cât de mult mai este încă de luat în stăpânire din plinătatea lui Dumnezeu! A.B. Simpson

Am spus: „Deşertul este atât de mare!"
Am spus: „Deşertul este atât de gol!
Ce izvoare sunt acolo ca să-mi astâmpere setea?
Unde mă voi ascunde de furtună?"

Am spus: „Deşertul este atât de singuratic!
Nici un glas blând, nici o faţă iubitoare
Care să lumineze nici cel mai mic loc".
M-am oprit până mi-a trecut plânsul!

Am auzit susurul unor izvoare ascunse;
Înaintea mea au apărut palmieri verzi şi frumoşi;
Păsările cântau; tot văzduhul
Era plin şi fremăta de aripile îngerilor!

Şi Cineva a întrebat încet: „De ce, în adevăr,
Te gândeşti cu îngrijorare la ceea ce îţi va aduce
Ziua de mâine? Nu vezi tu
Că Tatăl ştie ce ai nevoie?"
selectat