Dar mai pe urmă ... (Evrei 12:11)

Este o legendă care spune de un baron german care, la castelul său de pe Rin, a întins sârme în aer de la un turn la altul pentru ca vântul să le trateze ca o harpă de vânt şi prin aceasta să creeze muzică atunci când suflă peste ele. Şi totuşi când briza uşoară s-a învârtit în jurul castelului, nu s-a produs nici un fel de muzică.
Într-o noapte, însă, s-a pornit o furtună puternică, şi muntele pe care era castelul a fost bătut de furia vânturilor violente. Baronul s-a uitat afară pe uşă la teroarea vântului, şi harfa de vânt umplea văzduhul cu melodiile care sunau chiar mai tare decât zgomotul furtunii. A fost nevoie de o furtună puternică pentru a produce muzica!
N-am cunoscut noi oameni ale căror vieţi n-au produs niciodată nici o muzică plăcută în zilele lor de linişte şi prosperitate, dar care, atunci când vânturile puternice au bătut asupra vieţii lor, ne-au uimit cu puterea şi frumuseţea muzicii lor?

Plouă, ploaia
Bate în geam!
Toarnă neîncetat
Afară
Din cerul întunecat –
Mă-ntreb de ce!

Flori, flori,
Răsar după ploaie,
Înflorind proaspete şi frumoase,
Pretutindeni!
Dumnezeu a explicat acum
De ce a plouat!

Poţi să te bizui întotdeauna pe Dumnezeu că va face acel „mai pe urmă" al dificultăţilor de o mie de ori mai bogat şi mai bun decât prezentul, dacă le biruim corect. „Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare ... dar mai pe urmă aduce ... roada dătătoare de pace a neprihănirii" (Evrei 12:11). Ce recoltă!