Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
(Evrei 4:9)

Această odihnă include biruinţă: „Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur ... nici unul din vrăjmaşii lor nu putuse să le stea împotrivă, şi Domnul i-a dat pe toţi în mâinile lor" (Iosua 21:44). „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!" (1 Corinteni 15:57).
Un credincios remarcabil a spus odată despre mama sa, care era o creştină foarte îngrijorată şi neliniştită. Deseori vorbea cu ea ore în şir, încercând s-o convingă de păcatul de a se îngrijora, dar fără nici un rezultat. Era ca femeia aceea în vârstă care a spus odată că suferise foarte mult, mai ales din cauza necazurilor care nu s-au întâmplat niciodată.
Dar într-o dimineaţă mama lui a venit la micul dejun cu un zâmbet care-i împodobea faţa. El a întrebat-o ce se întâmplase, şi ea a început să-i povestească un vis pe care-l avusese în noaptea aceea. În visul ei, ea mergea pe un drum mare împreună cu o mare mulţime de oameni, care păreau toţi foarte obosiţi şi împovăraţi. Toţi oamenii cărau nişte pachete mici şi negre, şi ea a observat că tot mai multe pachete erau lăsate pe drum de numeroase creaturi cu o înfăţişare dezgustătoare care păreau foarte demonice din fire. Când pachetele erau aruncate jos, oamenii se aplecau să le ridice şi le cărau.
Ca toţi ceilalţi din visul ei, şi ea îşi căra povara inutilă, fiind trasă în jos de pachetele diavolului. După un timp, a privit în sus şi a văzut un Om a cărui faţă era iubitoare şi luminoasă în timp ce trecea prin mulţime, încurajându-i pe oameni. În cele din urmă El a venit la ea, şi ea şi-a dat seama că era Mântuitorul ei. S-a uitat la El, spunându-I cât de obosită era, şi El a zâmbit trist şi a spus: „Draga mea copilă, aceste pachete pe care le cari nu sunt de la Mine, şi tu nu ai nevoie de ele. Ele sunt poverile diavolului, şi ele îţi distrug viaţa. Tu trebuie să le arunci şi pur şi simplu să refuzi să le atingi chiar şi cu unul din degetele tale. Atunci calea ţi se va părea uşoară, şi te vei simţi ca şi cum Eu «[te]-am purtat pe aripi de vultur» (Exod 19:4)".
Mântuitorul i-a atins mâna, şi pacea şi bucuria i-au umplut repede sufletul. În timp ce se vedea pe ea în visul ei aruncându-şi poverile la pământ şi fiind gata să se arunce la picioarele Lui cu o recunoştinţă plină de bucurie, s-a trezit deodată şi a văzut că toate îngrijorările ei dispăruseră.
Din ziua aceea şi până la sfârşitul vieţii ei, a fost cea mai veselă şi cea mai fericită membră a familiei.

Şi noaptea va fi plină de muzică,
Iar grijile care te copleşeau ziua,
Îşi vor strânge corturile ca arabii,
Şi vor pleca în tăcere.
Henry Wadsworth Longfellow