Izvoare in Desert - 2 Decembrie
Autor: L. B. Cowman  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 29/06/2007
    12345678910 0/10 X

... să desăvârşească prin suferinţe. (Evrei 2:10)

Oţelul este produsul obţinut din fier plus foc. Solul este piatră plus căldură şi zdrobirea gheţarilor. Pânza este in plus apa care-l spală, pieptănul care-l separă, îmblăciul cu care se bate, şi suveica cu care se ţese. În acelaşi fel, dezvoltarea caracterului uman cere un plus ataşat de el, pentru că marile caractere se formează nu printr-o viaţă trăită în lux, ci prin suferinţă. Şi lumea nu uită oamenii de mare caracter.
Am auzit odată povestea unei mame care a adus un băiat handicapat cu spatele cocoşat în casa ei ca să-i ţină companie fiului ei. Ea şi-a avertizat fiul să fie foarte atent să nu facă nici o referire la diformitatea celuilalt băiat, întrucât aceasta era o chestiune foarte sensibilă pentru el. Şi l-a încurajat să se joace cu noul său prieten ca şi cum ar fi un copil normal. Dar după ce l-a ascultat pe fiul ei jucân­du-se cu el timp de câteva minute, l-a auzit întrebându-l pe prietenul lui: „Ştii tu ce ai în spate?" Băiatul handicapat s-a simţit stânjenit, a ezitat un moment, dar înainte să poată răspunde, prietenul lui a răspuns la întrebare în locul lui, spunând: „Este cutia în care sunt ţinute aripile tale, şi într-o zi Dumnezeu o va deschide larg, şi tu vei zbura ca să devii un înger".
Într-o zi Dumnezeu va descoperi acest fapt fiecărui creştin: chiar lucrurile împotriva cărora ei se răzvrătesc acum sunt instrumentele pe care le foloseşte El pentru desăvârşirea caracterului lor şi pentru a-i transforma în ceva perfect, astfel încât ei să poată fi folosiţi mai târziu ca pietre şlefuite în cerul Său viitor.
Cortland Myers
Suferinţa este un îngrăşământ minunat pentru rădăcinile caracterului. Marele obiectiv al acestei vieţi este caracterul, pentru că este singurul lucru pe care îl putem lua cu noi în eternitate. Şi scopul încercărilor noastre este să dobândim cât mai mult posibil din cel mai înalt caracter. Austin Phelps

Muntele viziunii nu se cucereşte pe nici un alt drum decât acela acoperit cu spini.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 865
  • Export PDF: 2
Opțiuni