Nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie,
dar totuşi valea aceasta se va umple de apă,
şi veţi bea, voi, turmele voastre şi vitele voastre.
Dar aceasta este puţin lucru înaintea Domnului.
El va da pe Moab în mâinile voastre!
(2 Împăraţi 3:17-18)

Pentru raţiunea omenească, ceea ce promitea Dumnezeu părea pur şi simplu imposibil, dar nimic nu este prea greu pentru El. Fără nici un sunet sau semn şi din surse invizibile şi aparent imposibile, apa a curs toată noaptea, „şi dimineaţa, ... iată că a venit apa ... şi s-a umplut ţara de apă. ... şi când a strălucit soarele peste ape ... au văzut ... apele roşii ca sângele" (v. 20,22).
Necredinţa noastră doreşte întotdeauna un semn exterior, şi credinţa multor oameni este de cele mai multe ori bazată pe senzaţionalism. Ei nu sunt convinşi de autenticitatea promisiunilor lui Dumnezeu fără o manifestare vizibilă. Dar victoria cea mai mare a credinţei unui om este să se oprească, şi să ştie că El este Dumnezeu" (vezi Psalmul 46:10).
Cea mai mare biruinţă a credinţei este să stai pe ţărmul impasibilei Mări Roşii şi să-L auzi pe Stăpânul spunând: „Staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta" (Exod 14:13), şi „Să pornească înainte" (Exod 14:15). Când vom păşi prin credinţă, fără nici un semn sau sunet, făcând primii noştri paşi în apă, vom vedea apele despicându-se. Continuând să mărşăluim înainte, vom vedea o cale deschisă chiar prin mijlocul mării.
Ori de câte ori am văzut lucrarea minunată a lui Dumnezeu în cazul unei vindecări miraculoase sau a unei eliberări extraordinare prin providenţa Sa, lucrul care m-a impresionat întotdeauna foarte mult a fost liniştea absolută în care s-a făcut acea lucrare. Am fost de asemenea impresionat de absenţa oricărui lucru senzaţional şi dramatic, şi de sentimentul inutilităţii mele totale în timp ce stăteam în prezenţa acestui Dumnezeu atotputernic, realizând cât de uşor era totul pentru El de făcut fără nici cel mai mic efort din partea Sa, şi fără nici un pic de ajutor din partea mea.
Este rolul credinţei să nu se îndoiască, ci pur şi simplu să se supună. În istorisirea de mai sus din Scriptură, oamenilor li s-a cerut: „Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă!" (2 Împăraţi 3:16). Oamenii s-au supus, şi atunci apa a venit şi a curs în ele dintr-o sursă supranaturală până le-a umplut. Ce lecţie pentru credinţa noastră!
Doreşti o binecuvântare spirituală? Atunci sapă gropile şi Dumnezeu le va umple. Dar El va face aceasta în cele mai neaşteptate locuri şi în cele mai neaşteptate moduri. Fie ca Domnul să ne dea acea credinţă care acţionează „prin credinţă, nu prin vedere" (2 Corinteni 5:7), şi fie ca noi să ne aşteptăm ca El să lucreze deşi nu vedem nici vânt nici ploaie. A.B. Simpson