Şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întuneric.
(Geneza 15:12)

În acest pasaj din Scriptură, soarele în sfârşit apusese, şi noaptea orientală şi-a aruncat repede vălul ei greu peste întreaga scenă. Epuizat de conflictul mintal, şi de efortul şi grijile zilei, Avraam a căzut într-un „somn adânc" (v. 12). În timpul somnului, sufletul lui a fost apăsat de „o groază şi un mare întuneric", care păreau să-l înăbuşe şi simţea ca un coşmar în inima lui.
Înţelegi tu oroarea acelui fel de întuneric? Ai trecut tu vreodată printr-o supărare teribilă care părea să se împace foarte greu cu dragostea desăvârşită a lui Dumnezeu – o supărare care vine şi se prăbuşeşte peste tine, smulge din sufletul tău odihna lui liniştită în harul lui Dumnezeu, şi o aruncă într-o mare de întuneric care nu este luminată nici măcar de o rază de speranţă? Ai avut vreo supărare provocată de răutate, când alţii au tratat cu cruzime şi cu asprime inima ta încrezătoare, şi tu chiar ai început să te întrebi dacă există într-adevăr un Dumnezeu sus care vede ce se întâmplă şi totuşi îngăduie să continue? Dacă ai cunoscut acest fel de supărare, atunci ştii ceva despre această „groază" şi acest „mare întuneric".
Viaţa umană este făcută din strălucire şi întuneric, umbre şi lumină solară, şi nori întunecoşi urmaţi de raze strălucitoare de lumină. Şi totuşi prin toate acestea, dreptatea divină a lui Dumnezeu împlineşte planul Său, afectând şi disciplinând fiecare suflet în parte.
Dragă prietene, dacă eşti plin de teamă cu privire la această „groază şi mare întuneric" datorită felului cum lucrează Dumnezeu cu omenirea, învaţă să te încrezi în înţelepciunea Lui infailibilă, pentru că este egală cu dreptatea Lui neschimbătoare. Şi află că El care a îndurat „marele întuneric" de pe Calvar şi sentimentul de a fi părăsit pe cruce este gata să te însoţească „prin valea umbrei morţii" (Psalmul 23:4) până vei putea vedea soarele strălucind pe partea cealaltă.
Trebuie să ne dăm seama de „nădejdea ... pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului" (Evrei 6:19). Şi trebuie să ştim că deşi nu se vede în Templul Său, ancora noastră va fi bine înfiptă şi nu va ceda niciodată. Va rămâne neclintită până în ziua când El Se va întoarce, şi atunci o vom urma şi noi în portul sigur garantat pentru noi în Cuvântul neschimbat al lui Dumnezeu. F.B. Meyer
Ucenicii credeau că marea înfuriată i-a despărţit de Domnul Isus. De fapt, unii dintre ei credeau chiar ceva şi mai rău – credeau că necazul cu care se confruntau era un semn că El uitase de ei şi nu-I păsa de ei.
O, prietene drag, aşa se întâmplă când necazurile tale pot să-ţi provoace cea mai mare pagubă. Diavolul vine şi-ţi şopteşte: „Dumnezeu te-a uitat" sau „Dumnezeu te-a părăsit", şi inima ta necredincioasă strigă, aşa cum a strigat odată Ghedeon: „Dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri?" (Judecători 6:13). Dumnezeu a îngăduit să vină peste tine această dificultate, ca să te aducă mai aproape de El. N-a venit ca să te despartă de Domnul Isus, ci ca să te facă să te agăţi de El cu mai multă credinţă, cu mai multă fermitate şi cu mai multă simplitate. F.S. Webster
Ar trebui să ne abandonăm pe noi înşine în mâna lui Dumnezeu mai deplin în acele momente când ni se pare că El ne-a abandonat. Să ne bucurăm de lumina şi mângâierea Lui când Îi face plăcere să ni le dea, dar să nu ne ataşăm de darurile Lui. Să ne ataşăm în schimb de El, şi când El ne cufundă în noapte, unde se cere credinţă pură, să continuăm să alergăm prin întunericul chinuitor.

O, credinţa care aduce biruinţa
Când înfrângerea pare să fie foarte aproape!
O, credinţa care aduce biruinţa
În bucuria răsunătoare a victoriei –
Credinţa triumfătoare, care nu cunoaşte înfrângerea sau teama.
Herbert Booth