Drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.
(1 Împăraţi 19:7)

Ce a făcut Dumnezeu cu Ilie, truditul Său slujitor? I-a îngăduit să doarmă şi apoi i-a dat ceva bun de mâncare. Ilie făcuse o lucrare foarte mare şi în entuzias­mul lui alergase „înaintea [carului] lui Ahab până la intrarea în Izreel" (1 Împăraţi 18:46). Dar alergarea fusese prea lungă pentru el şi îi măcinase puterea fizică, făcându-l în cele din urmă să devină deprimat. Aşa cum alţii în această stare au nevoie de somn şi doresc să li se aline durerile, nevoile fizice ale lui Ilie trebuia să fie satisfăcute.
Sunt mulţi oameni minunaţi care sfârşesc acolo unde a sfârşit Ilie – „sub un ienupăr" (1 Împăraţi 19:4)! Când se întâmplă asta, cuvintele Stăpânului sunt foarte liniştitoare: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine". Cu alte cuvinte: „Am de gând să te înviorez".
Deci să nu confundăm niciodată oboseala fizică cu slăbiciunea spirituală.

Sunt prea obosit ca să mă-ncred şi prea obosit ca să mă rog,
Ziceam eu, când puterea mea suprasolicitată m-a părăsit.
Singurul gând conştient pe care-l aveam în mintea mea
Era, o, de-aş putea să las totul şi să mă odihnesc.

Crezi că mă va ierta Dumnezeu,
Dacă mă voi duce la culcare aşa cum se duce un bebeluş,
Fără să întreb dacă am voie,
Fără măcar să încerc să mă-ncred şi să mă rog?

Te va ierta Dumnezeu? Adu-ţi aminte, inimă dragă,
Când vorbirea pentru tine era o artă necunoscută,
A tăgăduit mama ta că tu aveai nevoie de odihnă,
Sau a refuzat ea să-ţi pună capul pe pieptul ei?

Te-a lăsat ea să duci lipsă când nu puteai să ceri?
A dat ea copilului ei o sarcină prea mare?
Sau te-a legănat în braţele ei,
Şi apoi ţi-a păzit somnul de tulburări?

O, cât de repede poate dragostea unei mame să vadă,
Inconştientele dorinţe arzătoare ale prunciei.
Când ai ajuns prea obosit ca să te-ncrezi şi să te rogi,
Când forţa ta vitală suprasolicitată a cedat cu totul:

Atunci pur şi simplu lasă totul, şi odihneşte-te
Pe pieptul mamei, aşa cum obişnuiai să faci,
El ştie totul – Domnul nostru drag ştie,
Aşa că mergi la culcare, aşa cum merge un bebeluş;

Fără măcar să întrebi dacă ai voie,
Dumnezeu ştie când copilul Său este prea obosit să se roage.
El nu judecă numai după rugăciunile rostite,
El ştie când există dorinţe arzătoare de dragoste.

El ştie că tu te rogi, El ştie că tu te-ncrezi,
Şi El cunoaşte, de asemenea, limitele slabei ţărâni.
O, minunata compasiune a lui Hristos,
Pentru aleşii Săi la întâlnirea din noaptea aceea,

Când El le-a spus: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă!",
În timp ce asupra Lui apăsa vina întregii lumi –
Ţi-ai încredinţat viaţa în mâna Lui ca s-o păzească,
Deci nu te teme să mergi la culcare.
Ella Conrad Cowherd