Un om a dat o cină mare și a poftit pe mulți. La urmă, robul a zis: „Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit, și tot mai este loc.” Și stăpânul a zis robului: „Ieși la drumuri și la garduri, și pe cei ce-i vei găsi, silește-i să intre, ca să mi se umple casa.” (Luca 14:16, 22-23)

    Într-o duminică dimineața, am întâlnit doi bătrânei, soț și soție, mergând pe stradă. Femeia era mai în putere, dar bătrânul abia se mai ținea pe picioare. Pe lângă că era bătrân, cred că era și foarte bolnav, era slab și se vedea că abia mai avea putere să pășească. Bătrâna însă, tot vorbind și îndemnându-l, îl luase de mână și trăgea de el, deși el abia mai respira.

    Mi-am zis în gândul meu: „De ce l-o chinui așa? Ea nu vede că el nu mai poate să meargă? Și femeile astea bătrâne, sunt uneori așa de nemiloase… au trăit o viață cu un om, iar la bătrânețe nu mai au măcar milă de bieții bătrâni… uite, acest bătrânel nu mai poate nici să reacționeze cumva!”

    I-am urmărit cu privirea și, văzând unde se duc, mi-am dat seama că eu eram cea care greșise. Au intrat grăbiți într-o biserică. Cât de înțeleaptă era bătrâna! Oriunde altundeva s-ar fi dus, n-ar fi fost potrivit să tragă atâta de bietul bătrân, dar spre Dumnezeu era atât de important să-l tragă!

    Poate că toată viața l-a îndemnat să vină spre Dumnezeu și poate că, până atunci, n-o ascultase. Acum însă, când nu mai avea nicio putere pentru viața aceasta, trebuia să reușească să-l ducă la Domnul!

    Această întâmplare m-a făcut să mă gândesc la mine, care de mulți ani mă rog pentru mântuirea cuiva. Așteptând atât de mult, am mai slăbit rugăciunea, parcă și speranța a mai pălit. Oare eu mai „trag” de persoana respectivă sau am obosit?

    Cât încă mai e puțin timp, cât harul mai e cu noi, nu trebuie să încetăm să-i „silim să intre” pe cei de lângă noi. Oh, și sunt atâția! Avem familii, prieteni, colegi, vecini… Poate nu trebuie să-i silim la propriu, așa cum făcea bătrânica, aproape târându-l pe soțul ei, ci vorbindu-le, ajutându-i, mângâindu-i…

    Doamne, dă-mi putere să nu încetez să-i „silesc să intre” pe cei de lângă mine!