Izvoare in Desert - 10 Octombrie
Autor: L. B. Cowman  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 29/06/2007
    12345678910 0/10 X


Nu te mânia.
(Psalmul 37:1)

Cred că acest verset este tot o poruncă divină ca şi „Să nu furi" (Exod 20:15). Dar ce înseamnă să te mânii? Un om odată a definit aceasta ca ceea ce face pe un om să fie aspru la suprafaţă, făcându-l să se uzeze şi să se epuizeze pe el însuşi şi pe alţii. Nu-i aşa că un om iritabil, iraţional şi critic nu numai că se consumă pe el însuşi, dar totodată îi seacă şi îi obosesc şi pe alţii? Când ne îngrijorăm şi ne mâniem, suntem o sursă permanentă de necaz. Acest psalm nu spune doar: „Nu te mânia pe cei răi", ci nu lasă loc mâniei de orice fel. Este foarte dureros, şi Dumnezeu nu doreşte să ne rănim pe noi înşine sau pe alţii.
Orice doctor poate să-ţi spună că o izbucnire de mânie este mai dăunătoare pentru sistemul tău nervos decât o febră şi că o predispoziţie pentru mânie continuă nu contribuie la sănătatea trupului tău. Următorul pas care rezultă din mânie este să fii irascibil, şi aceasta e tot una cu furia. Să punem deoparte aceasta odată pentru totdeauna şi să ascultăm pur şi simplu de porunca „Nu te mânia".
Margaret Bottome

Auzită din întâmplare într-o livadă

Spunea Prigoarea către Vrabie:
„Mi-ar place într-adevăr să ştiu
Pentru ce aceste fiinţe umane neliniştite
Se agită şi se îngrijorează atât".

Spunea Vrabia către Prigoare:
„Prietene, eu cred că trebuie să fie
Din cauză că nu au un Tată ceresc
Ca Acela care are grijă de tine şi de mine".
Elizabeth Cheney
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 966
  • Export PDF: 2
Opțiuni