Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit:
Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.
(Psalmul 51:17)

Oamenii aceia pe care Dumnezeu îi foloseşte cel mai mult ca să-I aducă glorie sunt cei complet zdrobiţi, pentru că jertfa pe care El o acceptă este „o inimă zdrobită şi mâhnită". Până nu a fost zdrobită puterea naturală a lui Iacov, atunci când „i s-a scrântit încheietura coapsei" (Geneza 32:25) la Peniel, el nu a ajuns la punctul în care Dumnezeu putea să-l îmbrace cu putere spirituală. Şi până nu a lovit Moise stânca de la Horeb, zdrobindu-i suprafaţa, nu a ţâşnit acea apă proaspătă din ea ca să bea poporul. (vezi Exod 17:6)
Până când cei trei sute de soldaţi ai lui Ghedeon aleşi special nu „au spart ulcioarele pe care le aveau în mână" (Jud. 7:19), care simbolizau zdrobirea vieţilor lor, nu a strălucit lumina ascunsă a făcliilor, aducând teroare în mijlocul vrăjmaşilor lor. Odată o văduvă săracă a rupt sigiliul de pe singurul vas de untdelemn care i-a mai rămas şi a început să toarne din el, şi Dumnezeu a înmulţit în chip miraculos untdelemnul, pentru ca ea să-şi plătească datoriile şi să aibă din ce trăi. (vezi 2 Împăraţi 4:1-7)
Până nu şi-a riscat Estera viaţa şi s-a lăsat zdrobită sub legile stricte ale curţii unui împărat păgân, ea nu a obţinut favoarea de a-şi salva poporul de la moarte. (vezi Estera 4:16)
Odată Domnul Isus a luat „cinci pâini şi... le-a frânt" (Luca 9:16) şi pâinea s-a înmulţit şi a hrănit cinci mii de suflete. Chiar prin procesul frângerii pâinilor a avut loc miracolul. Când Maria a spart frumosul ei „vas de alabastru cu mir foarte scump" (Matei 26:7), distrugând valoarea şi utilitatea lui viitoare, parfumul minunat a umplut casa. Şi când Domnul Isus a lăsat ca trupul Lui preţios să fie zdrobit de spini, de piroane şi de suliţă, viaţa Lui interioară s-a revărsat ca un ocean de apă limpede ca cristalul pentru păcătoşii însetaţi ca să bea şi să trăiască.
Un frumos grăunte de grâu, până nu este îngropat şi zdrobit în pământ prin MOARTE, miezul lui nu încolţeşte, producând sute de alte seminţe sau grăunţe. Şi aşa a fost întotdeauna în istoria plantelor, a oamenilor şi a întregii vieţi spirituale – Dumnezeu foloseşte LUCRURILE ZDROBITE.
Cei care au fost cuprinşi de puterea Duhului Sfânt şi sunt folosiţi pentru gloria lui Dumnezeu sunt cei care au fost zdrobiţi în finanţele lor, zdrobiţi în voinţa lor proprie, zdrobiţi în ambiţiile lor, zdrobiţi în idealurile lor înalte, zdrobiţi în reputaţia pe care o au în lume, zdrobiţi în dorinţele lor, şi deseori zdrobiţi în sănătatea lor. Da, El îi foloseşte pe cei care sunt dispreţuiţi de lume şi pe cei care par total deznădăjduiţi şi neputincioşi, aşa cum a spus Isaia: „Ologii iau parte la [pradă]" (Isaia 33:23).


O, zdrobeşte-mi inima; dar zdrobeşte-o ca pe un ogor
Care este arat şi sfărâmat pentru a primi grăunţele de grâu;
O, zdrobeşte-o cum sunt zdrobiţi mugurii sigilaţi de frunze verzi,
Rupe-o, ca să se desfacă floarea aurie;
Vreau să ofer dragostea mea marelui Stăpân al Dragostei,
Lasă parfumul să se înalţe, sparge alabastrul.

O, zdrobeşte-mi inima; zdrobeşte-o, Dumnezeule biruitor,
Ca izvorul etern al vieţii să se reverse peste tot;
O, să fie zdrobită ca atunci când trunchiurile legate,
Rupând lanţurile reci, îşi recâştigă libertatea;
Şi când dumbrava sacră a minţii înmugureşte spre viaţă,
Umple-mă de bucurie, ca păsările, care cântă speranţa lor şi biruinţa Ta.
Thomas Toke Bunch