M-a acoperit cu umbra mâinii Lui şi M-a făcut o săgeată ascuţită,
M-a ascuns în tolba Lui cu săgeţi. (Isaia 49:2)

„În umbră" – fiecare dintre noi trebuie să meargă acolo câteodată. Lumina orbitoare a soarelui este prea luminoasă, şi ochii noştri sunt vătămaţi. Curând ei devin incapabili să distingă umbrele subtile de culoare sau să deosebească nuanţele neutre, cum ar fi camera umbrită a bolnavului, casa umbrită de jale, sau viaţa umbrită din care lumina soarelui s-a îndepărtat.
Dar nu te teme! Este umbra mâinii lui Dumnezeu. El te conduce, şi sunt lecţii care nu pot fi învăţate decât acolo unde te conduce El.
Fotografia feţei Lui nu poate fi developată decât în camera obscură. Dar să nu crezi că El te-a dat la o parte. Tu eşti încă „în tolba Lui cu săgeţi". El nu te-a aruncat cât colo ca pe ceva fără valoare.
El doar te ţine pe aproape până vine momentul când te poate trimite repede şi cu toată încrederea într-o misiune care Îi va aduce glorie. O, tu, cel ţinut în umbră, izolat, aminteşte-ţi cât de strâns este legată tolba cu săgeţi de luptător. Este întotdeauna la îndemâna lui şi este protejată cu gelozie.
din Hristos în Isaia, de F. B. Meyer
În unele domenii ale naturii, umbrele sau întunericul sunt locurile în care plantele cresc cel mai mult.
Frumosul grâu indian niciodată nu creşte mai rapid decât în întunericul unei nopţi calde de vară. Soarele usucă şi răsuceşte frunzele în lumina arzătoare a amiezii, dar odată ce un nor ascunde soarele, ele repede se desfac. Umbrele fac o slujbă pe care lumina soarelui nu o poate face. Frumuseţea cerului înstelat nu poate fi văzută în toată plinătatea ei până când umbrele nopţii nu alunecă pe cer. Ţinuturile cu ceaţă, nori şi umbră sunt pline de verdeaţă. Şi există flori frumoase care înfloresc numai la umbră, şi nu în soare. Cultivatorii de flori au primula lor de seară precum şi gloria lor de dimineaţă. Primula de seară nu se va deschide în soarele amiezii, ci îşi descoperă frumuseţea numai când umbrele serii încep să se lungească.

Dacă toată viaţa ar fi soare,
Faţa noastră ar tânji să primească
Şi să simtă pe ea o dată-n plus
Picătura răcoroasă a ploii.
Henry Jackson Van Dyke