Care va fi bucuria finală a poporului lui Dumnezeu? Nu va fi oare ziua în care slava Domnului va umple pământul aşa cum apele acoperă fundul mărilor? Nu va fi oare ziua în care misiunea noastră va fi îndeplinită complet şi copiii lui Dumnezeu vor fi adunaţi din fiecare popor, naţiune, trib şi limbă (Ioan 11.52, Apocalipsa 5.9, 7.9) - când tot ceea ce cauzează păcatul şi toţi făcătorii de rele sunt scoşi din împărăţia lui Hristos, iar cei neprihăniţi luminează ca soarele în împărăţia Tatălui lor (Matei 13.42-43)?

   Şi nu sunt oare "misiunile de frontieră" un drum spre această ultimă bucurie? Şi nu sunt oare misiunile de frontieră născute şi purtate de mişcările de rugăciune? Aceasta este convingerea Bisericii primare (Fapte, 1.14, 4.23-31, 6.4, 10.9, 12.5, 13.3, 14.23 etc.) şi a puritanilor din sec al XVII-lea şi a moravienilor europeni din sec al XVIII-lea şi a evanghelicilor americani şi a mişcărilor studenţeşti şi ale laicilor din sc. al XIX-lea. De asemenea, este convingerea profundă a liderilor misionari de astăzi.