Izvoare in Desert - 20 Februarie
Autor: L. B. Cowman  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Adaugata in 04/07/2007
    12345678910 0/10 X


Nimic nu v-ar fi cu neputinţă. (Matei 17:20)

Este posibil pentru cei credincioşi care doresc foarte mult să se încreadă în puterea Domnului pentru păstrarea lor în siguranţă şi pentru biruinţa lor să ducă o viaţă în care să ia cu bucurie promisiunile Lui exact aşa cum sunt şi să vadă că sunt adevărate.
Este posibil ca zilnic să „[aruncăm] asupra Lui toate îngrijorările [noastre]" (1 Petru 5:7) şi să experimentăm pacea profundă când trecem prin ele.
Este posibil să avem gândurile noastre şi dorinţele inimii noastre curăţite în cel mai adânc sens al cuvântului.
Este posibil să vedem voia lui Dumnezeu în orice împrejurare şi s-o acceptăm cântând în loc să o facem plângând.
Este posibil să devenim cu adevărat puternici, dacă ne vom refugia deplin în puterea lui Dumnezeu şi dacă vom realiza că cele mai mari slăbiciuni ale noastre şi lucrurile care tulbură hotărârea noastră de a fi răbdători, curaţi şi smeriţi oferă o oportunitate de a face păcatul fără putere asupra noastră. Această oportunitate vine prin El care ne iubeşte şi care lucrează ca să ne aducă în acord cu voia Sa, şi prin aceasta dă un sens binecuvântat prezenţei Lui şi puterii Lui.
Toate acestea sunt POSIBILITĂŢI DIVINE. Pentru că ele sunt lucrate de El, experimentarea lor efectivă ne va face întotdeauna să ne smerim, determinându-ne să ne plecăm la picioarele Lui şi învăţându-ne să fim înfometaţi şi însetaţi după mai mult.
Niciodată nu vom fi mulţumiţi cu mai puţin – în fiecare zi, în fiecare ceas şi în fiecare clipă în Hristos, prin puterea Duhului Sfânt – decât UMBLAREA CU DUMNEZEU. H. C. G. Moule
Suntem capabili să avem din Dumnezeu atât cât vrem. Hristos pune cheia de la cufărul comorii Sale în mâinile noastre şi ne invită să luăm tot ce dorim. Dacă cineva este lăsat în subsolul unei bănci, i se spune să ia câţi bani doreşte şi el pleacă fără un cent, a cui este vina că rămâne sărac? Şi a cui este vina că de obicei creştinii iau porţii atât de mici din bogăţiile fără plată ale lui Dumnezeu.
Alexander Maclaren


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 988
  • Export PDF: 3
Opțiuni