Atunci când ne porunceşte să-L iubim, Dumnezeu este orgolois, sau iubitor? Biblia abundă în versete care ne poruncesc să-L lăudăm pe Dumnezeu. Dumnezeu porunceşte lauda, deoarece acesta este scopul suprem a tot ceea ce face - "să fie preamărit în sfinţii Săi şi admirat în toţi cei care au crezut" (2 Tessaloniceni 1.10). În Efeseni 1, acest obiectiv extraordinar este proclamat de trei ori: "Ne-a ales... în dragoste - El ne-a rânduit mai dinainte pentru înfiere... spre lauda slavei harului Său" (versetele 4-6) - am fost predestinaţi şi rânduiţi să fim "spre lauda slavei Sale" (v.129 - Duhul Sfânt este "o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea stăpânirii dobândite, spre lauda slavei Lui" (v.14).

   Toate modurile diferite în care Dumnezeu a ales să-Şi arate slava, în creaţie şi în răscumpărare, par să-şi atingă punctul culminant în lauda poporului Său răscumpărat. Dumnezeu guvernează lumea cu slavă tocmai pentru a fi admirat, privit cu uimire, înălţat şi lăudat. Punctul culminant al fericirii Sale este plăcerea pe care El o găseşte în ecoul produs de perfecţiunea Lui în laudele sfinţilor Săi.

   Am observat că oamenii se împiedică mereu de acest adevăr. Oamenilor nu le place să audă că Dumnezeu ocupă poziţia cea mai înaltă în sentimentele Sale, sau că face toate lucrurile pentru propria Lui glorie, sau că Se înalţă pe Sine şi caută oameni care să-L laude.

   De ce? Există cel puţin două motive. Unul dintre ele este că pur şi simplu nu ne plac oamenii care sunt aşa. Celălalt motiv este faptul că Biblia ne învaţă să nu fim aşa.