Iată cum descrie Helmut Thielicke lucrarea lui Isus:

  "Ce presiuni teribile trebuie să fi simţit în interiorul Lui ca să treacă la activităţi frenetice nervoase, explozive! El a sesizat aşa cum nu a văzut nimeni, cu o apropiere infinită şi extraordinară, agonia omului muribund, robia lui chinuitoare, conştiinţa care-L tortura, nedreptatea, teroarea, spaima şi violenţa. El vede, aude şi simte toate acestea cu inima unui Mântuitor. Nu ar fi trebuit ca aceste lucruri să-I umple toate orele când era treaz şi să-I răpească somnul noaptea? Nu ar fi trebuit să aprindă imediat focul câştigării oamenilor, să înceapă alcătuirea unor planuri strategice de evanghelizare a lumii, să lucreze cu furie, fără încetare, fără să se odihnească, înainte să vină noaptea când nu mai poate să lucreze nimeni? Aşa ar fi trebuit să fie viaţa Fiului de Dumnezeu, dacă am aborda-o din punct de vedere uman.

   Dar cât de diferită a fost viaţa lui Isus! Cu toate că povara lumii întregi apăsa greu pe umerii Lui, cu toate că Efesul, Corintul, Atena şi întregi continente erau chinuitor de aproape de inima Lui, cu toate nevoile disperate ale oamenilor, cu toate că suferinţele şi păcatele erau peste tot, în case, pe străzi, la colţuri, în palate şi în cocioabe, văzute numai de Fiul lui Dumnezeu, cu toate că mizeria şi ticăloşia nemăsurată strigau tare după un vindecător, El are timp să se oprească şi să vorbească cu câte un om...

   Fiind ascultător în micul Său colţ din locuri provinciale, cum au fost Nazaretul şi Betleemul, El a fost dispus să fie introdus în marele mozaic al cărui Stăpân este Dumnezeu. De aceea a avut timp pentru indivizi, căci tot timpul se afla în mâna Tatălui Său. Tot acesta este motivul pentru care El ieşea în pace, nu nelinişte. Deoarece credincioşia lui Dumnezeu acoperă deja lumea ca un curcubeu. El nu trebuie să o creeze, ci doar să umble ascultător de ea." (din The Waiting Father)