În prima poruncă din Decalog, Dumnezeu spune că e Unul, adică nimic în locul Lui, nimic în faţa Lui, nimic lângă El. Dacă lumea poate fi făcută vinovată de păcatul idolatriei, punând pe tronul lui Dumnezeu banii, popularitatea, hedonismul, ocultismul, intelectualismul, Biserica se face vinovată, de multe ori, de păcatul de a pune în faţa lui Dumnezeu altceva. Adică Dumnezeu nu e negat în cuvânt, ci în faptă. În Matei 10:37, Hristos nu interzice să avem iubiri şi loialităţi, ci să nu le punem înaintea Lui. Nu cel ce-şi iubeşte mama, soţia, copiii e vinovat faţă de Dumnezeu, ci cel ce-i pune pe aceştia şi altele înaintea Lui.

Întâi, Dumnezeu. Nu boii, nu pământul, nu înmormântarea tatălui, nu căsătoria, cariera, banii, ci Dumnezeu.

Căutaţi mai întâi Împărăţia. Dacă nu, vom trăi o formă mascată şi gravă de henoteism. Iar Dumnezeu nu vrea să fie comparat, nici pus alături… Şi astfel va pleca…

                                                                                                      V l a d i m i r _ P u s t a n